Stația de metrou Piața Victoriei a fost închisă de la ora 20.00

Staţia de metrou Piaţa Victoriei a fost închisă de la ora 20.00, iar trenurile nu mai opresc în această staţie, au transmis, sâmbătă seara, reprezentanții Metrorex

“Metrorex informează că, la nivelul Direcţiei Generale de Monitorizare a Ordinii Publice, din care fac parte toate instituţiile cu abilităţi în asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astăzi, 9 iunie a.c., începând cu ora 20.00, staţia Piaţa Victoriei să fie închisă. Măsura a fost luată pentru siguranţa călătorilor, în contextul în care un flux mare de persoane tranzitează zona Piaţa Victoriei”, au precizat oficialii companiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit Metrorex, închiderea staţiei presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran şi trecerea trenurilor prin această staţie fără oprire.

“Staţia se va redeschide la solicitarea instituţiilor abilitate”, au mai precizat reprezentanții Metrorex. 

NICIUN COMENTARIU