Stare de urgență în Egipt timp de o lună

foto: cnbcpakistan.com

Preşedinţia egipteană a anunţat, miercuri, instaurarea stării de urgenţă pentru o lună în această ţară, relatează AFP.

Cel puţin 124 de manifestanţi au fost ucişi doar în piaţa Rabaa al-Adawiya, potrivit numărătorii efectuate de un jurnalist al AFP aflat la faţa locului, iar susţinătorii preşedintelui Mohamed Morsi, demis de armată pe 3 iulie, şi-au multiplicat manifestaţiile în toată capitala şi în mai multe alte oraşe mari din ţară.

R.D.

NICIUN COMENTARIU