10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:28
No menu items!

Sportivi de performanță, printre suspecții unui dosar DIICOT

spot_img

Fotbalistul Bogdan Ghiceanu, de la FC Otopeni, arbitrul de fotbal Ionuţ Chiriac şi luptătorul K1, Marius Ioan Curtas, sunt printre suspecții dintr-un dosar privind infracţiunile economice de 12,6 milioane de dolari

mascati

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut, duminică, aproape 50 de percheziţii în București și mai multe județe, pentru destructurarea unui grup de 55 de persoane care se ocupau cu infracțiuni economice.  Luptătorul K1 are calitate de martor în acest caz, în timp ce fotbalistul şi arbitrul de fotbal sunt suspecţi.

Anchetatorii spun că rețeaua, formată din cetățeni români dar și străini,ar fi acționat  atât în Romania, dar şi în Japonia, Germania, Olanda, Belgia şi Italia. De asemenea, au fost vizate bănci din SUA și din Oman.Unul dintre membrii rețelei spărgea sistemul de protecţie al băncii, apoi erau copiate datele unor carduri, aferente conturilor unor mari corporaţii şi, imediat ce erau obţinute astfel de date, cardurile erau clonate şi distribuite către alţi membri ai grupării.

Operaţiunea de retragere de numerar de la bancomate se efectua în mod organizat într-un interval de timp stabilit, astfel încât băncile de unde se efectuau retragerile să nu lucreze, suspecţii alegând zilele nelucrătoare. unele retrageri se făceau concomitent – spre exemplu, în 2 decembrie 2013, au fost retraşi de pe teritoriul României 3,6 milioane de dolari, iar în 20 decembrie 2013 au fost retraşi din Japonia, de către aceeaşi membri ai grupării, nouă milioane de dolari.

comunicat IGPR

În total, gruparea a produs prejudicii de peste 12,6 milioane de dolari. În urma percheziţiilor, au fost găsiți și confiscați peste 150.000 de euro, două kilograme aur în lingouri, tablouri şi laptopuri, de la locuinţele suspecţilor.

M. Nedelcu