7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:04
No menu items!

Spitalul din Vulcan: 50 de angajați protestează după ce au aflat că vor primi doar jumătate din drepturile salariale

spot_img
Spitalul din Vulcan: 50 de angajați protestează după ce au aflat că vor primi doar jumătate din drepturile salariale
foto: spitalvulcan.ro

50 de angajați ai Spitalului din Vulcan, de pe Valea Jiului, au pornit luni un protest spontan, după ce au aflat că vor primi doar jumătate din drepturile salariale pentru luna aprilie.

De asemenea, la unitatea medicală nu mai pot fi efectuate internări până la data de 1 mai.

Liderului de sindicat, Veronica Popescu, spune că după ce toate sporurile lor au fost diminuate la nivelul a 1 la sută, acum, la 4 zile de la data în care urmau să-şi încaseze drepturile salariale, angajaţii de la Spitalul Vulcan vor primi doar jumătate din sumele cuvenite.

“Am primit cele 3 miliarde de la Casa de Asigurări pentru serviciile prestate, dar conducerea a trebuit să plătească datoriile la stat, pentru că nu ar mai fi putut fi negociat altfel contractul următor cu CNAS.  Aşa că nu mai sunt bani suficienţi pentru salarii. Suntem într-o situaţie mai mult decât delicată”, a declarat Veronica Popescu la un post de televiziune.

A.V.