12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 4:14
No menu items!

Sorin Blejnar, audiat la DNA. UPDATE

spot_img

sorin blejnar

Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, s-a prezentat din nou, miercuri dimineaţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să i se prezinte ia rezultatele unei expertize efectuate în dosarul privind evaziunea fiscală de 15 milioane euro.

Potrivit DNA, în perioada mai 2011- iulie 2012, Sorin Blejnar, fost şef al ANAF, a acordat sprijin unui grup infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. „Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Sorin Blejnar, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011-iulie 2012, învinuitul Blejnar a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare”, se arăta într-un comunicat al DNA.
El este cercetat în dosarul în care sunt anchetaţi fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, şi fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, fostul şef al SIPI Constanţa, Dan Secăreanu, omul de afaceri Radu Nemeş şi alte persoane, acuzate de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

UPDATE ora 12.00

La ieşirea din sediul DNA Sorin Blejnar a reafirmat că nu are legătură cu gruparea de evazionişti. Fostul șef ANAF a vorbit şi despre fostul său şef de cabinet Codruţ Marta, cercetat alături de el în acest dosar, spunând că acesta nu fuge de procurori, ci este posibil să fi fost răpit sau ucis, însă a subliniat că acest lucru poate fi stabilit doar de anchetatori.

El a precizat că speră ca aceste suspiciuni să nu fie adevărate , dar atunci când dispariţia unui om este anchetată de Secţia de urmărire criminalistică, „te gândeşti la orice”.