10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 9:48
No menu items!

Sondaj IRES: Tăriceanu îl depășește semnificativ pe Antonescu la prezidențiale

spot_img

tariceanu antonescu

Cele mai recente mutări pe scena politică făcute de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu par să fi erodat încrederea alegătorilor în actualul președintele al PNL, Crin Antonescu. Întrebați cu cine ar vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale dacă în cursă ar intra Crin Antonescu și Călin Popescu Tăriceanu, peste 70% din cei chestionați au spus că ar pune stampila pe numele fostului premier, în vreme ce aproape 30% au spus l-ar vota pe actualul lider liberal.

Întrebați cu cine ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, 40% din respondenții unui sondaj recent al IRES au spus că ar opta pentru USD (UNPR, PC și PSD), iar 20% că ar vota cu PNL.

Potrivit aceluiași sondaj, odată cu lansarea oficială, Partidul Mișcarea Populară (PMP) ar fi crescut în ochii alegătorilor, ajungând la același nivel ca PDL în ceea ce privește intenția de vot, relatează Digi 24. Astfel, 10% din respondenți au indicat că ar vota cu PMP, în vreme ce 10% au spus că ar vota cu PDL, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare.

Cu toate acestea, aproape 90% din români nu știu când sunt alegeri europarlamentare. Sondajul IRES a fost realizat pe 24 și 28 februarie, pe un eșantion de 1.223 de persoane, iar marja de eroare a acestuia este de plus/minus 2,9%.

C.C.