10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 7:46
No menu items!

Sondaj de opinie sau campanie electorală pentru George Maior, marca Vasile Dâncu?

spot_img

Maior_Dancu

Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a realizat un sondaj de opinie care insinuează că șefii principalelor structuri de ordine publică și siguranță națională ar candida la viitoarele alegeri prezidențiale. Altfel nu se explică motivul pentru care respondenții au fost chestionați cu privire la încrederea pe care o au în șefii SIE, SRI și MApN.

Potrivit sondajului, cea mai mare încredere este acordată lui Teodor Meleșcanu, șeful spionilor, urmat nu la mare distanță de George Maior, șeful principalului serviciu secret. Pe locul trei se află Mircea Dușa, ministrul apărării.

Cel puțin George Maior a fost catalogat, în multe scenarii vehiculate anul acesta, drept candidatul PSD pentru Palatul Cotroceni. De altfel, el a apărut și într-un spot publicitar alături de personalități ale social-democraților.

Să nu uităm că IRES este condus de Vasile Dâncu, membru PSD, fost ministru al informației publice în Gvernul Năstase, și membru al Grupului de la Cluj, alături de eminența cenușie Ioan Rus.

Andi Topală