Sondaj: 77% din bănci se așteaptă la creșterea creditării

Peste jumătate din bănci prognozează reducerea ușoară a numărului de angajați

masini bani 

Bancherii anticipează intensificarea activității de creditare (77%) și îmbunătățirea performanței financiare a principalelor linii de servicii, în Retail (80%) și în Corporate banking (62%), conform estimărilor pentru anul acesta cuprinse în Barometrul Bancar ARB & EY 2015.

Studiul este realizat de compania de consultanță EY România, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor (ARB). La chestionar au răspuns conducerile băncilor membre ale ARB. Au participat bănci care au o cotă de piață totală, în funcție de active, de aproximativ 90%.

Cadrul legislativ al insolvenței și aplicarea lui este în continuare principalul aspect care descurajează creditarea pentru 95% din bănci, cu 10 puncte procentuale mai mult ca în 2014.

Băncile preconizează relaxarea parțială a politicilor de creditare în sectoare precum Industria, Agricultura, Sănătate și pe segmentul IMM-urilor. În România, creditarea este la cel mai scăzut nivel din regiune relativ la PIB.

Atât în România, cât și în restul țărilor acoperite de studiu, construcțiile, sectorul imobiliar comercial și transporturile au fost sectoarele pentru care bancherii se așteaptă la restricții suplimentare.

”Momentan, nu pentru toate băncile performanța financiară se măsoară în rentabilitatea capitalurilor. Astfel, pentru multe din bănci așteptările de îmbunătățire a performanței nu înseamnă că vor deveni profitabile în 2015 ci mai degrabă că vor reduce substanțial pierderile, eventual vor avea un mic profit sau pur și simplu că vor crește baza de active ca premiză a îmbunătățirii performanței financiare. Doar câteva bănci vor avea în 2015 o profitabilitate apropiată de nivelul așteptărilor acționarilor”, a afirmat Gelu Gherghescu, Partener EY Assurance & Advisory Services.

Aproximativ 85% din bănci anticipează o intensificare a inițiativelor de promovare a creșterii față de numai 55% în 2014. Acest procent este semnificativ mai mare decât în restul țărilor europene acoperite, unde numai 59% au astfel de așteptări.

Pe zona de retail, peste 90% din bănci anticipează o creștere a cererii de credite imobiliare, dublu față de 2014 când doar 41% estimau o creștere. În plus, aproximativ 24% se așteaptă chiar la o creștere semnificativă a cererii pentru credite imobiliare. Și în cazul creditelor de consum, peste 80% din bancheri se așteaptă la o creștere a cererii față de 65% în sondajul din 2014.

Peste 80% din bănci se așteaptă ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească, iar dintre acestea 40% preconizează chiar o scădere.

Deși se așteaptă ca veniturile nete din dobânzi și veniturile nete din comisioane să nu crească, un procent mare de bănci (peste 90%) anticipează că rezultatele financiare să vor îmbunătăți. Această previziune, mai optimistă decât cea privind evoluția cheltuielilor cu provizioanele, se explică prin faptul ca, deși îmbunătățirea vine în principal din reducerea costului riscului, în multe din cazuri aceasta va însemna trecerea de pe pierdere pe un uşor profit.

Băncile sunt mai interesate decât în 2014 de vânzarea de active, procentul celor care iau în considerare acest aspect ajungând la 59%, dublu față de anul trecut, însa în majoritatea cazurilor este vorba de credite neperformante. A crescut totuși la 14% procentul băncilor care sunt interesante de Parteneriate și Joint ventures, dar se plasează cu mult sub nivelul indicat de studiul european (34%).

Aproximativ 55% din bănci se așteaptă să reducă ușor numărul de angajați, mai mult decât în 2014, când doar 29% din bănci făceau astfel de previziuni. Totuși, cheltuielile cu remunerarea angajaților nu vor scădea în peste 80% din bănci și chiar vor crește în 32% din acestea.

NICIUN COMENTARIU