18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:25
No menu items!

Smart SA, filiala Transelectrica, la un pas de insolvență. Directorul Ionel Malenda, acuzat că cere „comision” din facturi

spot_img
Directorul SMART SA, Ionel Malenda, un bugetar norocos
Directorul SMART SA, Ionel Malenda, un bugetar norocos

Smart SA, filială deținută integral de Transelectrica, este la un pas de intrare în insolvență, după ce una dintre companiile care au derulat contracte cu aceasta a decis să ceară instanței declanșarea procedurii. Reprezentanții mai multor firme acuză noua conducere a filialei Transelectrica că nu se jenează în a cere 30% comision din facturile încasate.

Terra Group Trading SRL a cerut, la 15 aprilie 2013, insolvența Societății Comerciale pentru Servicii de Mentenanță a RET, Smart SA. Contactat de Sursa Zilei, avocatul firmei, Laurențiu Ștefan, a declarat că filiala Transelectrica are datorii de milioane de lei către Terra Group, punând în dificultate activitatea companiei.

Mărfurile au fost livrate, dar Smart SA a uitat sau a omis să dea banii. Pentru o companie privată, în acest context economic extrem de dificil, astfel de practici o bagă în faliment

Laurențiu Ștefan
avocatul Terra Group

Potrivit acestuia, întârzierile la plată au depășit 200 de zile, pentru care creditorul poate cere o penalitate de 100.000 de lei pe lună. Avocatul a precizat că a încercat în nenumărate rânduri să ajungă la o înțelegere cu șefii Smart SA, însă aceștia nici nu au vrut să ia parte la discuții.

Firma pe care o reprezint a făcut mari eforturi pentru a-și plăti dările la stat. Pe nimeni nu interesează că tu ai bani de recuperat. Așa ceva nu am mai întâlnit și am o experiență de 10 ani în avocatură. Să refuzi medierea este ceva grav. Pur și simplu nu ai cu cine să discuți. Au refuzat chiar și să ne returneze garanția de participare la o licitație

Laurențiu Ștefan
avocatul Terra Group

Smart SA are ca obiect de activitate – așa cum reiese de pe site-ul Transelectrica – efectuarea de revizii și reparații la echipamentele primare și secundare din rețelele electrice, inclusiv măsurători profilactice, remedierea incidentelor la instalațiile electrice, prestări de servicii în domeniul energetic, microproducție de echipamente electrice de plată pentru participanții la piață, în conformitate cu tranzacțiile realizate.

Multe dintre lucrările și serviciile pe care Transelectrica le transferă către Smart SA sunt subcontractate de aceasta din urmă. Noua conducere a filialei transportatorului național de electricitate este acuzată de mai multe firme că ar cere 30% comision din factură sau nu sunt plătiți.

Mai mult, angajații Smart SA acuză noua conducere că îndreaptă compania cu pași repezi spre faliment. „Noua conducere numită politic concurează salarial managementul privat implementat în România în ultima vreme. Ionel Malenda, Codrin Doru Lungu și Gheorghe Păun și-au dat singuri salarii «de criză» începând cu 10.000 de lei pe lună, până la 15.000 de lei pe lună, cu avizul Consiliului de Administrație. N-au uitat nici de secretara preferată, care are salariul de 6.000 de lei pe lună”, a declarat pentru Sursa Zilei unul dintre angajații Smart SA, care a dorit să rămână sub anonimat.

Potrivit celei mai recente declarații de interese a directorului general al Smart SA, Ionel Malenda, acesta fie nu primește nicio remunerație pentru calitatea lui de membru în Consiliul de Administrație al Smart SA, fie o ține la secret. Declarația de interese a fost completată la 21 decembrie 2012, la două săptămâni după numirea sa în funcție de către ministrul finanțelor, Daniel Chițoiu.

Ionel Malenda este un prolific liberal tulcean, născut în 1969. CV-ul său este unul cel puțin la fel de laconic precum declarația de interese. Ce se înțelege din document este că Malenda a avut grijă, măcar aparent, de educația lui. Aceasta i-a permis să gestioneze, cu grație și pricepere, funcții ca director de vânzări în domeniul instalațiilor termice și de climatizare, dar și „în domeniul produceri vinurilor din struguri”.

Doi ani a fost viceprimar al localității Măcin, după care a fost director general adjunct și director general, ulterior, la Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (perioada 1 iulie 2007 – 1 aprilie 2009). Un control al Curții de Conturi la Regia Autonomă aflată sub conducerea liberalului Malenda a semnalat prejudicii de milioane de lei și fapte pentru care existau indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale.

În urma acţiunilor de control desfăşurate, au fost identificate abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea de prejudicii estimate la 67.000 lei, precum şi fapte pentru care există indicii că au fost săvårşite cu încălcarea legii penale, estimate la 1.511.000 lei

Curtea de Conturi
raportul pe 2008

În 2008, Regia Autonomă „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos“ Galaţi era cunoscută drept compania unde directorii aveau cele mai mari salarii din sistemul de transporturi publice, cu venituri lunare de aproximativ 18.000 de lei pentru directorul general Ionel Malenda (foto) şi 15.000 de lei pentru directorii executivi. Raportul Curţii de Conturi arată că plata unor drepturi de natură salarială a fost nelegală.

În cazul abaterilor care au determinat producerea de prejudicii, Curtea a constatat că AFDJG a făcut unele plăţi nelegale, pentru care există indicii că au fost săvårşite cu încălcarea legii penale.

Astfel, AFDJG a plătit drepturi de personal din transferuri acordate de la bugetul de stat, reprezentånd premieri achitate directorilor executivi (lunare şi anuale) pentru perioada 2007-2008, precum şi contribuţii sociale aferente în valoare estimată totală de 1.038.600 lei şi dobånzi în sumă totală de 134.500 lei.

De asemenea,  Curtea de Conturi arată că au fost făcute cheltuielile nelegale de protocol la nivel de regie pentru perioada 2007-2008, în sumă totală de 81.200 lei, din transferurile de la bugetul de stat, fără ca documentele justificative să îndeplinească condiţiile de legalitate şi regularitate la care s-au calculat dobånzi în sumă totală de 8.600 lei. Raportul mai arată că valoarea estimată a operaţiunilor de monitorizare, coordonare şi îndrumarea metodologică cu privire la consumul de carburanţi constituie abateri este de 231.900 lei la care se adaugă accesorii în sumă de 16.300 lei.

Pentru activitatea de la Regia Autonomă, Malenda a fost răsplătit politic cu funcțiile de expert birou parlamentar și, din 2010 până în 2012, a fost consilierul vicepreședintelui Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (CNVM).

Malenda a beneficiat, în parcursul său profesional, de susținerea solidă a primului liberal al județului Tulcea, respectiv deputatul PNL, Octavian Popa, președintele organizației județene de partid.

Malenda este secondat cu succes de un alt liberal de succes, din Bacău de această dată, pe numele său Codrin Doru Lungu. Presa locală a relatat cu privire la activitatea prodigioasă a fostului consilier general al Gărzii Naționale de Mediu, care a beneficiat în mod ilegal de o locuință de serviciu de la RAAPPS. După ce a avut grijă de protecția mediului, Lungu a fost considerat suficient de calificat pentru a ocupa funcția de director al Unităţii de Implementare a Proiectelor Finanţelor din Fonduri Structurale din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

După această funcție, Lungu a căpătat și mai multă experiență, astfel că a devenit „director DGSS” al unei companii care se ocupă cu mentenanța rețelelor electrice.