11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:00
No menu items!

Situație de urgență la New York, în urma unui viscol puternic

spot_img

viscol

Autoritățile au decretat situație de urgență în cinci regiuni ale statului New York după ce un viscol puternic s-a abătut asupra coastei de nord-est a Statelor Unite ale Americii, relatează miercuri portalul Weather, citat de Ria Novosti.

Peste 3.000 de zboruri au fost anulate marți în SUA din cauza deteriorării condițiilor meteorologice și miercuri majoritatea aeroporturilor din New York și împrejurimi vor rămâne închise.

În capitala statului a fost suspendată marți colectarea deșeurilor menajere pentru a elibera spațiul pentru echipamentele de deszăpezire: circa 450 de utilaje de deszăpezire au ieșit pe străzile metropolei americane. Metroul continuă să funcționeze la New York, dar afișajul electronic menționează întârzieri și anularea unor rute expres.

La recomandarea autorităților, activitatea la cele mai multe birouri s-a încheiat marți înainte de terminarea programului, iar în instituțiile de învățământ au fost anulate toate activitățile de after-school.

Miercuri la New York nu vor fi închise școlile, dar alte orașe mari precum Boston, Philadelphia și Providence au fost suspendate orele de curs.

C.A.