Sindicaliștii de la ROMATSA au intrat la negocieri, pentru anularea grevei

Sindicaliștii de la ROMATSA au intrat, sâmbătă, la o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Consiliului de Administrație și ai Ministerului Transporturilor

Și vineri s-au purtat negocieri, discuțiile axându-se pe semnarea unui contract colectiv de muncă prin care să fie inclusă organigrama anterioară celei promovate de fostul director general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu. Sindicaliștii s-au arătat mulțumiți de deschiderea celor din CA-ul ROMATSA, pentru rezolvarea revendicărilor.

Liderul sindical a afirmat că în prezent se caută soluții pentru solicitarea referitoare la angajații puși pe diferite funcții de fostul director general, cu salarii mult mai mari, dar și la revendicarea referitoare la vârsta de pensionare a controlorilor de trafic. De asemenea, Gabriel Tudorache a adăugat greva va fi oprită dacă se rezolvă toate revendicările, dar lupta sindicală va continua până la depolitizarea instituției.

În principiu, am rezolvat cel mai grav lucru, respectiv să nu trecem în CCM acea organigramă ilegală, abuzivă și care ne-ar fi dus in faliment în doi ani de zile. Trebuie găsite soluții aici pentru că vrem un CCM cu organigrama veche, celei care era înaintea organigramei care a intrat în vigoare la 1 martie. A fost un lucru greu de rezolvat, dar am reușit azi noapte ca CA să aprobe vechea organigramă.

Gabriel Tudorache, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România

Sindicaliștii de la ROMATSA au anunțat că vor declanșa grevă generală pe 1 septembrie 2015, de la ora 11,00, dacă autoritățile nu vor rezolva până atunci solicitările salariațiilor legate de directorul general al ROMATSA și încheierea CCM. Ei au câștigat inclusiv în instanță solicitarea pentru greva generală. După decizia instanței, Ion-Aurel Stanciu și-a dat demisia din funcția de director general al ROMATSA, iar ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a solicitat sindicatului și conducerii regiei continuarea negocierilor, semnarea contractului colectiv de muncă și renunțarea la grevă.

NICIUN COMENTARIU