Sindicaliştii Oltchim, nemulţumiţi de discuţia de la Guvern, dar ies din greva foamei

oltchim

Sindicaliştii de la combinatul Oltchim au arătat, joi, că sunt nemulţumiţi de discuţia de la Guvern, pentru că au reuşit să obţină doar o nouă întâlnire, în februarie, pe tema salariilor restante, însă şapte din cei opt grevişti ai foamei au decis să renunţe la protest.

Liderul sindicatului Victoria Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat, la finalul discuţiilor de la Guvern, că problema salariilor restante a rămas să fie analizată până în luna februarie, când a fost stabilită o nouă întâlnire.

Cernev a adăugat că a cerut Executivului ca, în cazul în care până la sfârşitul lunii februarie nu va exista o ofertă angajată din partea unui investitor şi dacă nu vor fi accesate resurse de capital pentru repornirea instalaţiilor, să reactiveze Ordonanţa 36 care prevede protecţie socială pentru personalul care doreşte să fie disponibilizat în aceste condiţii.

Sindicalistul care nu vrea să renunţe la protest a declarat că va continua din cauza faptului că a venit la Guvern cu speranţa că se vor putea întâlni cu premierul, lucru care nu s-a întâmplat.

R.D.

NICIUN COMENTARIU