13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 22:32
No menu items!

Șansa revanșei. Simona Halep va juca în sferturile turneului Roland Garros cu Elina Svitolina

spot_img

Simona Halep va juca, în sferturile turneului de grand slem Roland Garros, de la Paris, contra ucrainencei Elina Svitolina.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (4 WTA) va juca în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, cu ucraineanca Elina Svitolina, care a învins-o, tot luni, pe croata Petra Martic, cu 4-6, 6-3, 7-5.

Svitolina (22 ani, 6 WTA), cap de serie numărul cinci, s-a impus după două ore și două minute de joc în fața unei adversare de 26 de ani, care ocupă doar locul 290 în clasamentul mondial. Svitolina a reușit o victorie cu șansă, revenind în setul decisiv după ce a fost condusă cu 5-2.

Svitolina a reușit 5 ași în acest meci, dar a făcut și 5 duble greșeli, raportul de winners fiind de 32-23 în favoarea sa, având și mai multe erori neforțate (40-35).

Ucraineanca și-a egalat cea mai bună performanță a sa la un turneu de Mare Șlem, realizată în 2015, tot la Roland Garros. Anul trecut, la fel ca Halep, s-a oprit în optimi la Internaționalele Franței.

Halep și Svitolina sunt la egalitate în privința meciurilor directe, 1-1, după ce Halep s-a impus cu 6-1, 6-1 în 2013, la Sofia, iar Svitolina a învins-o recent, în finala turneului de la Roma, cu 4-6, 7-5, 6-1, profitând de accidentarea româncei la gleznă.

Svitolina are deja patru titluri cucerite anul acesta.

Halep (25 ani), a treia favorită a competiției, a făcut un meci excelent și nu i-a lăsat nicio șansă ibericei, câștigând în exact o oră de joc.

Simona Halep a reușit prima sa victorie pe zgură în fața Carlei Suarez, după ce pierduse pe cele patru meciuri anterioare cu spaniola pe această suprafață. Halep, finalistă în 2014 la Roland Garros, își depășește performanța de anul trecut la turneul parizian, când s-a oprit în optimi.

Românca a început meciul ceva mai ezitant, dar a câștigat primul ghem, pe serviciul său, după ce a salvat două mingi de break. Punctele s-au succedat destul de rapid și în general în favoarea Simonei, care a făcut un joc aproape de perfecțiune în fața spaniolei. Scorul a fost 2-0, 3-0, 4-0 (break luat la zero), 5-0, pentru ca adversara să reușească și ea un ghem, pe serviciul său, înainte ca Simona să încheie setul cu un sec 6-1 (26 minute).

Halep a început excelent și setul secund, cu break, a avut apoi 40-0, dar au urmat o serie de erori și deși a mai avut o șansă de 2-0, Carla Suarez și-a recuperat break-ul, 1-1. După acest mic impas, Halep și-a reluat marșul către sferturi și a câștigat din nou contra serviciului, apoi a luat un ghem la zero (3-1), iar în ciuda încercărilor disperate ale ibericei, soarta meciului a fost inevitabilă, Simona câștigând și al doilea set cu 6-1.

Halep a avut 2 duble greșeli în acest meci și procentaje excelente la primul serviciu (77%), precum și cu punctele realizate, 68% cu primul serviciu, 42% cu al doilea. Suarez a avut procentaje de sub 50% la ambele (39%, respectiv 27%). Simona a avut 19 winners (Suarez 5) și a comis 20 de erori neforțate (25 pentru iberică).

Olimpia Diaconiuc