22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:01
No menu items!

Sfaturile profesorului Constantin Dulcan pentru eliberarea de gandurile negative

spot_img

Eliberaţi de gândurile negative, oamenii pot atinge esenţa divină, spune profesorul Dulcan

constantin dulcan 2

Prof. Dumitru Constantin Dulcan, un om de ştiinţă care a făcut o muncă de pionierat, a demonstrat, încă din anul 1981, când a fost lansată cartea „Inteligența materiei”, că ceea ce gândim creează universul în care existăm. Eliberaţi de gândurile negative, oamenii pot atinge esenţă divină, spune profesorul Dulcan, medic primar neurolog, doctor în științe medicale, șeful Catedrei de Neurologie de la Universitatea „Titu Miorescu”.

Dintre sutele de articole și interviuri ale profesorului Constantin Dulcan, postate pe internet, site-ul garbo.ro a extras câteva idei esenţiale care ne vor ajuta să înţelegem mai bine cercetările şi ideile care la început au bulversat lumea ştiinţifică, pentru că astăzi, astfel de cercetări cu privire la lumea vie, să constituie teme principale de studiu.

1. Există o inteligenţă la toate nivelurile de manifestare a materiei, începând de la particulele subatomice din vidul cuantic până la fiziologia creierului uman. Ceea ce numim instincte la lumea fără limbaj articulat nu sunt decât tezaurizări de inteligenţă, sau programe inteligente. Sunt garanţii pe care specia şi le ia pentru a-şi îndeplini propria sa finalitate – autoconservarea şi reproducerea.

Universul se sprijină pe legi morale

2. Astăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitudine că lucrurile nu au pornit dintr-o întâmplare şi viaţa nu e accidentală pe pământ, aşa cum spun manualele de biologie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respecta un cod etic, un cod moral, similar cu al mărilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment.

La începutul anilor 2000, la Universitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călugări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozitive – empatie, respect, admiraţie etc – se activă o arie din lobul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor negative activă o arie din lobul frontal drept. În consecinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selecţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o conştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o?

Legea lui Dumnezeu este Legea Binelui

3. Deci, legea lui Dumnezeu este legea Binelui. Dar poate argumentul acesta nu e suficient ca să înţelegeţi de ce universul e construit pe tiparul Binelui. Vă dau alt exemplu, la nivel de chimie: gândurile negative la nivel de chimie a sângelui determină în corp un viraj spre aciditate (care înseamnă îmbătrânire, boală, degenerescență). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vitalitate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa între bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monitorizată prin mijloace de laborator.

Asupra individului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirală ADN-ului se contractă, la cele pozitive se decontractă. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise premisele sănătăţii şi bolii (pentru formula-as.ro).

Bolile au cauze spirituale

4. Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: invidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi dorinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul generat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseamnă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demență. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epocile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Ştiaţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism (pentru formula-as.ro).

5. Sentimentului de iubire, de agape, implicată la nivel de Creaţie, i se acorda un cu totul alt sens decât acela al atracţiei fizice. Este bunăvoinţă, generozitatea, acceptarea, compasiunea, învăluirea întregii creaţii în căldura inimii, conştiinţa că suntem cu toţii fraţi, fii ai aceleiaşi Surse, fragmente de lumină desprinse din Marea Fiinţă de Lumină.

6. Am demonstrat, sper, suficient în lucrarea „În căutarea sensului pierdut” (Ed. Eikon, 2008) că, în fiecare clipă din existenţa noastră, când emitem un gând, implicit, fără să vrem, noi creăm, facem sau desfacem ceva, dăm un impuls ordinii din Univers sau, dimpotrivă, dezordinii, haosului, în funcţie de ceea ce gândim. Iată de unde vine marea noastră responsabilitate, mai întâi faţă de noi înşine, apoi faţă de semenii noştri, faţă de natură, faţă de planetă, faţă de Univers şi Dumnezeu. (Fragmente din volumul Mintea de dincolo. Sinteza şi semnificaţia experienţelor morţii clinice)

Omul trebuie să evite depresia, mânia și stresul

7. Omul ar trebui să evite în primul rând depresia, apoi stresul, iritarea şi mânia. Da, mânia distruge foarte mulţi neuroni şi pune sistemul imunitar în dificultate. În momentul în care noi suferim un stres, ne înfuriem sau suntem trişti, apărarea organismului nostru, prin faptul că sistemul imunitar devine deficitar, este inhibat de starea asta de depresie sau stres şi noi rămânem vulnerabili la boli.

De aceea este important să avem o stare optimistă. Optimismul, speranţa sunt extrem de importante pentru fiinţa umană indiferent de ce întreprindem: că vrem să slăbim, să ne simțim bine, să învăţăm, să fim fericiţi. Este extrem de important să fim optimişti.

Olimpia Diaconiuc