Sesizări la DNA pentru contractul cu Bechtel. Posibile fapte penale comise de foştii miniştri Dobre, Vlădescu, Macovei și Berceanu

dna

Guvernul va sesiza Direcția Națională Anticorupție (DNA) şi Serviciul Român de Informații (SRI) pentru nereguli în derularea contractului încheiat cu Bechtel la construcţia Autostrăzii Transilvania, acuzând posibile fapte de natură penală comise de foştii miniştri Gheorghe Dobre (Transporturi), Sebastian Vlădescu (Finanțe), Monica Macovei (Justiție), Radu Berceanu (Transporturi) şi de fostul şef al Cmpaniei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) Cristian Duică.

Inspectorii guvernamentali arată că înţelegerea cu Bechtel a fost modificată ilegal, în 2009, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului de stat.

Potrivit unui raport al Corpului de control al Guvernului, renegocierea contractului – stabilit, iniţial, la “valoarea corectă”certificată ca atare  – 2,2 miliarde euro, a fost iniţiată, în 2005, fără un mandat din partea Executivului. A existat doar un mandat acordat de fostul ministru al transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), lucrările fiind întârziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre şi de fostul ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu.

Prin încheierea unui acord de modificare la contract, în baza unei hotărâri de guvern iniţiată de Gheorghe Dobre şi avizată de Sebastian Vlădescu şi de fostul ministru al justiţiei Monica Macovei, statul a fost păgubit cu 40 milioane euro, prin reclasificarea acestei sume, acordată iniţial cu titlu de avans, drept cheltuieli de mobilizare, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Inspectorii arată că miniştrii ştiau, conform notei de fundamentare a hotărîrii de guvern, că aveau obligaţia recuperării acestei sume.

Pentru crearea unei “aparenţe de legalitate”, a fost acceptată creşterea cheltuielilor de mobilizare de la 30 milioane euro la 70 milioane euro, cu toate că acestea se refereau la activităţi anterioare încheierii construcţiei, iar construcţiile erau deja începute din 2004.

Inspectorii îi acuză astfel pe miniştrii Dobre, Vlădescu şi Macovei că au creat un artificiu pentru a justifica faptul că Bechtel a păstrat 40 milioane euro.

În raport se mai arată că reprezentanţii CNADNR nu au pus la dispoziţia Corpului de Control originalul contractului, iar acesta nici nu a fost găsit în pofida căutărilor la mai multe instituţii, fiind obţinute doar copii certificate. În final, la CNADNR a fost identificat un exemplat marcat “conform cu originalul”, în limba engleză, care ar fi originalul documentului aflat în posesia statului.

R.D.

NICIUN COMENTARIU