Senatul se reunește marți în sesiune extraordinară, pentru legea privind reducerea CAS. UPDATE – Ședința se amână o săptămână

Senatul se va întruni în plen, marți, la ora 16.00, pentru legea privind reducerea CAS

senat

Conducerea Senatului a decis, luni, să amâne cu o săptămână sesiunea extraordinară a acestui for pentru reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, a anunţat liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Sârbu a precizat că, în urma discuţiilor din Biroul permanent, “era aproape imposibil ca şedinţa să fie convocată astăzi”, pentru că trebuiau trimise materialele la comisia de buget-finanţe şi convocat Ministerul de Finanţe.

Este deja ora 14.00, şi colegii din Opoziţie au înţeles lucrul ăsta. (…) Luni (25 august n.r.), la ora 14.00, vom avea Biroul permanent, iar la ora 16.00, plen“, a anunţat Sârbu.

El a mai precizat că s-a prezentat în şedinţa conducerii Senatului şi un parcurs pentru această lege şi a precizat că pe data de 6 septembrie poate fi promulgată, astfel că există timp pentru a intra în vigoare de la 1 octombrie.

Potrivit unui comunicat remis joi, Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară, luni, de la ora 16.00.

Conform prevederilor constituţionale, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, iar convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.

D.M.

NICIUN COMENTARIU