11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:17
No menu items!

Senatorul Niculae Bădălău primește salariu de la firma fiului, care are contracte cu primării din Giurgiu

spot_img

Nicolae Badalau 2_SZ

Fiii senatorului PSD Niculae Bădălău – Sabina Bădălău și Radu Gabriel Bădălău – sunt doi prosperi oameni de afaceri din județul Giurgiu, după cum reiese chiar din ultima declarație de interese a parlamentarului, depusă în iunie anul acesta. Firmele lor derulează contracte de milioane de lei atât cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), cât și cu primăriile din județul Giurgiu.

În plus, potrivit ultimei declarații de avere, senatorul a încasat un salariu anual de 11.435 de lei (cu 7.000 de lei mai mic decât salariul de senator) de la firma fiului său, N.B.G. SRL Astfel, societatea administrată de fiica senatorului – SABIX SRL, cu sediul în Bolintin Vale, județul Giurgiu (localitate în care senatorul deține mai multe proprietăți) – a încheiat, în noiembrie 2010, un contract pe 36 de luni, cu APDRP, în valoare de aproape 3.000.000 de lei, cu finanțare externă. Obiectul contractului este înființarea unei ciupercării în Bolintin Vale.

Mult mai profitabilă, firma fiului senatorului  – N.B.G. SRL, tot cu sediul în Bolintin Vale – derulează contracte de lucrări și prestări servicii cu mai multe primării din județele Giurgiu și Ilfov, în valoare totală de peste 12,4 milioane de lei (aproximativ 2,8 milioane de euro) .

Unul dintre cele mai importante astfel de contracte, în valoare de peste 3.000.000 de lei, a fost încheiat de aceeași societate, în noiembrie 2010, cu Primăria Crevedia Mare, localitate în care deține proprietăți și procurorul Angela Nicolae, de la Parchetul General, pusă sub acuzare de DNA în dosarul de evaziune fisca în care este vizat și senatorul Bădălău.

De asemenea, potrivit declarației de avere, senatorul a împrumutat o altă societate a fiului său, General Building International SRL, cu suma de 205.000 lei.

Raluca Dan