18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:15
No menu items!

Seda Bağcan: “Un moment de liniște și fericire pentru București”

spot_img

Compozitorul și pianistul japonez Kitaro, recunoscut ca pionier în muzica New Age, câștigător al premiilor Grammy și Golden Globe, a solicitat recent o colaborare cu Seda Bağcan

SEDA BAGCAN

Seda Bağcan, femeia care a împrumutat vocea îngerilor, cântă pe 15 noiembrie în România.

Am pornit acest turneu pentru a le reaminti oamenilor că vom putea aduce pacea în lume numai dacă aducem pacea în sufletele noastre. Sunetele, muzica… sunt instrumente extraordinare pentru a construi un spațiu sacru al creației. Și, o dată ce atingi acel moment de liniște, va fi mereu ușor să ți-l reamintești

Seda Bağcan

“Compozitorul japonez Kitaro a vizitat Istanbulul anul trecut, pentru un concert din cadrul proiectului Symphonic World Tour, și am avut bucuria să-l întâlnesc și să-i prezint câteva dintre albumele mele”, spune Seda Bağcan, artista turcoaică despre a cărei voce se spune că a fost ruptă din rai și care va cânta în România pe data de 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Pallady Hall din București.

Faimosul compozitor și pianist japonez Kitaro, recunoscut ca pionier în muzica New Age, câștigător al premiilor Grammy și Golden Globe, a solicitat recent o colaborare cu Seda Bağcan, parteneriat ai cărui termeni sunt încă în negociere. Kitaro a câștigat prestigiosul Golden Globe din colaborarea cu Oliver Stone pentru “Heaven & Earth”, un film cu Tommy Lee Jones, lansat în 1993. Artistul japonez are nu mai puțin de 15 nominalizări la premiile Grammy, dar a câștigat trofeul în anul 2000, cu albumul “Thinking Of You”, care a urcat, de altfel, pe locul 23 în Top Billboard New Age.

“Am vorbit puțin și despre viața mea și despre misiunea mea”, a spus Seda Bağcan, într-un interviu exclusiv înaintea concertului din România. “A fost interesat de toate proiectele despre care i-am vorbit și și-a dorit să avem câteva drumuri împreună. A început prin a-mi recomanda să-mi schimb casa de dicuri pentru distribuitorul internațional al albumelor lui, Domo Music Group. Mi-am început colaborarea cu Domo Records, iar acum punem la punct detaliile pentru o colaborare muzicală cu Kitaro”, mai spune artista din Turcia. Seda Bağcan a avut, până de curând, contract cu Casa de Discuri Spirit Voyage, obținut în urma colaborării cu faimoasa artistă de origine indiană Snatam Kaur, un artist cu un uriaș prestigiu în mediile inițiate, dar recunoscut și de Billboard, unde una dintre piesele ei a urcat pe locul al nouălea în topul New Age.

SEDA WPT

Spectacolul din România va avea loc pe data de 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Pallady Hall din București. Seda Bağcan va fi acompaniată la pian de faimosul artist turc Dr. Õmer Ōnder, absolvent al Conservatorului de Stat din Turcia, dar și al Facultății de Medicină, domeniu în care s-a specializat și în cadrul unei rezidențe la Viena. Õmer Ōnder este o stea a televiziunii turce, cu peste 15 premii naționale și internaționale câștigate pentru excelență în media. Alături de acesta, la nai va cânta artistul turc Bilgin Canaz. Sunetul, care trebuie să fie la o calitate de excelență pentru acest gen de spectacol, va fi asigurat de tehnicieni turci care și-au testat măiestria atât în spectacole și festivaluri internaționale, cât și în ritualuri tradiționale, cu misterioșii derviși sau alți inițiați sufi contemporani.

Biletele pentru acest concert vor fi puse în curând în vânzare online, pe www.bilet.ro.