Secretarul general al Guvernului, validat pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Secretarul general al Guvernului a fost validat, marți, în funcția de președinte al Curții de Conturi, în comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului.

Mihai Busuioc a fost validat cu 18 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” și o abținere. Decizia finală în privința numirii noilor reprezentanți ai Curții de Conturi aparține plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, programat pentru miercuri, la ora 13,00.

În cadrul aceleiași ședințe, Dan Lucian Vlădescu a fost votat pentru funcția de președinte al Autorității de Audit cu 19 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” și o abținere.

Pentru poziția de vicepreședinte al Curții de Conturi a fost validat Nicu Marcu, iar pe aceeași poziție în cadrul Autorității de Audit, Florin Tunaru.

De asemenea, comisiile reunite l-au validat pentru funcția de consilier de conturi pe Aurel Dumitru.

Mihai Busuioc a declarat la audieri că, în opinia sa, în cadrul Curții de Conturi ar trebui înființată o direcție cu rol de îndrumare a autorităților publice. „Acest rol de îndrumare a existat și înainte, prin anii ’90, în activitatea Curții. Odată cu modificarea Legii Curții de Conturi, când activitatea jurisdicțională a trecut la instanțele judecătorești, acest rol a fost pierdut. Este o fugă de responsabilitate a funcționarilor, a auditorilor de la Curtea de Conturi. Cred că este timpul să ne întoarcem spre această activitate și absolut toate instituțiile din România ar trebui să se deschidă și să existe o direcție de îndrumare, nu de consultanță, pentru că legea interzice consultanța”, a explicat Busuioc.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU