Sebastian Ghiță, filat până a ajuns acasă. Nu a mai fost văzut ieșind din locuință

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost supravegheat de polițiști de la Direcția de Operațiuni Speciale a Poliției (DOS), de luni, la prânz, până marți dimineață, când acesta nu a mai fost văzut ieșind din locuința sa din Ploiești.

Surse judiciare ne-au declarat că fostul deputat nu a fost scăpat din ochi de filaj până a parcat mașina și a intrat în casă. „Echipele care-l supravegheau nu l-au pierdut în trafic. L-au avut continuu sub supraveghere până marți dimineață (în noaptea de luni spre marți), când acesta a ajuns la locuința sa din Ploiești. În acest moment se fac verificări interne pentru a stabili cu exactitate când și cum a dispărut Sebastian Ghiță de acasă”, au explicat sursele citate.

Luni, ora 10.30 – Sebastian Ghiță se prezintă la IPJ Prahova, unde semnează pentru controlul judiciar. Potrivit condițiilor impuse, el trebuie să meargă la poliție în fiecare luni, la ora 10.30, ceea ce a și făcut pe 19 decembrie. În aceeași zi, Sebastian Ghiță a cerut o derogare pentru ziua de 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, întrebând dacă se poate prezenta joi, 29 decembrie, pentru controlul judiciar, dar solicitarea i-a fost respinsă.

Din această cauză, după ce Ghiță a părăsit sediul poliției, în jurul prânzului, procurorul de caz de la DNA Ploiești a dispus, prin ordonanță, ca fostul deputat să fie monitorizat de polițiștii DOS. Aceștia au început imediat supravegherea fostului deputat.

Filajul l-a avut permanent sub supraveghere. În cursul zilei de luni, Sebastian Ghiță a participat la o reuniune organizată de SRI, la care au participat și foști parlamentari. După eveniment, Ghiță a plecat spre Ploiești, cu filajul după el. A parcat mașina în fața casei și a intrat în imobil.

Marți, ora 12.00 – Echipa de filaj a DOS l-a anunțat pe procurorul de caz că Sebastian Ghiță nu a mai ieșit din casă, dar că este posibil să fi părăsit imobilul, fără a fi observat de polițiști.

Pentru că existau suspiciuni de încălcare a controlului judiciar, Ghiță a fost citat din nou să se prezinte la IPJ Prahova. Nu a dat, însă, curs citației, astfel că procurorul l-a citat la DNA Ploiești și a emis un mandat de aducere, pentru ziua de miercuri.

Miercuri, Sebastian Ghiță a fost căutat de polițiști în mai multe locații, inclusiv la casa sa din Ploiești. Au fost vizate opt locații din Prahova și una din București, ale familiei și apropiaților acestora, susțin sursele judiciare.

Între timp, polițiștii au anunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța care a dispus controlul judiciar și care, pe 16 decembrie, i-a ridicat lui Sebastian Ghiță interdicția de a părăsi țara, decizia nefiind definitivă.

Între timp, și Poliția de Frontieră a comunicat DNA că Sebastian Ghiță nu a părăsit România.

Joi, procurorul a emis un nou mandat de aducere valabil „până la momentul depistării acestuia”. Potrivit acelorași surse judiciare, mașina pe care a folosit-o Ghiță a rămas parcată în fața casei.

Raluca Dan