7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:29
No menu items!

Sebastian Ghiță demisionează din PSD: Nu mai vreau să am de-a face cu acest partid

spot_img

Deputatul a precizat că a făcut acest gest la cererea lui Victor Ponta

 

Sebastian Ghita_SZ

Deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat, vineri, că demisionează din PSD. El a precizat că a avut anterior o discuţie cu liderul formaţiunii, Victor Ponta.

Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuție serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. Cred că  astăzi Victor Ponta este un altfel de lider.  Cred că a înțeles ce vor românii de la dânsul.

Mi-a spus că declarațiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am inițiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înțeles punctul său de vedere și am hotarat să demisionez din PSD!

Nu voi mai reveni în acest partid cât timp chestiunile legate de comunism, corupție și schimbarea legii partidelor politice nu sunt  rezolvate. Îmi doresc ca Victor Ponta să aibă puterea și mintea să reformeze acest  partid!

Sunt un om tânăr, mi-am construit cariera ca antreprenor, mi-am câștigat  o poziție respectată în societatea românească și nu cred că eu trebuie  să-mi însușesc valorile reprezentate de Ion Iliescu.

Sebastian Ghiță
deputat, declarație la România TV

El a precizat că „Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au primit ce meritau”.

„Le-am spus colegilor de-acum un an că trădează interesul comun pentru interesul personal. Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de externe. M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu-l numeşte ministru de externe, atunci va fi război în PSD. Ponta a ales un profesionist, pe Bogdan Aurescu”, a explicat Sebastian Ghiţă, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, „Vanghelie reprezenta ce este mai josnic şi mai urât în partidele politice: coruptie, trădare, minciună”.

„Am fost un adversar al lui Vanghelie de când am intrat în PSD. Şi cred că ieri oamenii i-au arătat cu adevărat ce cred despre el. Nu poţi să ai un agramat, un neinstruit, un hoţ lider al partidului în Bucureşti, şi să câştigi alegerile. Ne era ruşine să spunem în ţară că Vanghelie este unul dintre noi!”, a mai arătat Ghiţă.

Într-o intervenție la postul B1 TV, Sebastian Ghiță a precizat că a demisionat din PSD, la cererea lui Victor Ponta. El a precizat că nu mai vrea să aibă de-a face cu acest partid atâta vreme cât la conducerea formațiunii rămân oameni cu probleme penale și persoane asociate cu comunismul. „A deranjat că am făcut un salt înainte, iar colegii aveau nevoie de liniste”.