Se reia votul pentru arestarea lui Dan Șova

Senatorii juriști au decis reluarea întregii proceduri

sova_mir1

Senatorii juriști au luat miercuri în discuție decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională Hotărârea Senatului privind rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova și au decis, cu majoritate de voturi, reluarea întregii proceduri și redactarea unui nou raport în Comisia juridică.

Această propunere a fost avansată în Comisia juridică de social-democratul Ioan Chelaru, care a susținut că „în noile condiții legislative, este necesară reluarea întregii proceduri, de la cererea Parchetului”. Propunerea a fost adoptată cu patru voturi pentru, trei voturi împotrivă și o abținere.

Nu pot să explic, pentru că nu înțeleg cum să reluăm o procedură care s-a desfășurat absolut regulamentar, o procedură pe care nu a contestat-o absolut nimeni. Ba, mai mult, avem și un vot consemnat într-un proces-verbal pe care, de asemenea, nimeni nu l-a contestat. E o chichiță, o găselniță a PSD prin care pe de-o parte mai lungește lucrurile, pe de altă parte vor să meargă spre un rezultat pe care și l-au propus, sunt convins, pentru că în urma deciziei Curții se simplifică, în plen, situația domnului senator Șova și a tuturor cererilor de acest fel, pentru că numărul necesar de voturi este mai mic

Cătălin Boboc (PNL)
președintele Comisiei juridice a Senatului

Biroul permanent al Senatului a solicitat marți Comisiei juridice să întocmească un punct de vedere, până în data de 2 iunie, referitor la decizia Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională Hotărârea Senatului privind rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU