11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 23:00
No menu items!

Se însoară Marian Oprișan? FOTOGALERIE

spot_img

Baronul de Vrancea are o nouă relație

Marian Oprisan_SZ

Unul dintre burlacii celebri din politică, baronul PSD de Vrancea, Marian Oprișan, pare a trăi o nouă idilă. Chiar dacă, de-a lungul timpului, el a fost extrem de secretos în ce privește viața sa personală, presa nu i-a dat pace și a fost mereu pe urmele lui.

În 2008, presupusa aventură a sa cu Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui României, a făcut furori, deși cei doi au declarat în permanență că sunt doar amici și că nu vor ajunge împreună la altar. Totul a pornit când Ioana Băsescu a ajuns ca proaspătă notăriță în comuna Păunești, județul Vrancea , fieful lui Marian Oprișan. Cei doi au fost surprinși într-o benzinărie, când Oprișan s-a întâlnit cu fiica președintelui și i-a oferit un imens buchet de flori. Liderii la vârf ai PSD de la acea vreme spuneau că Marian Oprișan e la un pas de a deveni ginerele lui Băsescu. Pe Oprișan l-a deranjat atunci lipsa de discreție a șefilor de partid și aprecia drept golănești astfel de afirmații, spunând: „I-am cumpărat flori Ioanei, ne-am întâlnit, și asta ce înseamnă, că mă însor cu ea? Ioana muncește la mine, în Vrancea, ce, nu mai putem fi civilizați?”.

Episodul Ioana Băsescu a trecut, cei doi mergând ulterior pe drumuri separate. Marian Oprișan este, până astăzi, tot burlac.

Recent, se pare că baronul de Vrancea a reușit să își găsească o nouă iubită, despre care amicii săi din partid spun că „i-a pus capac”. Tânăra este o bucureșteancă blondă, cu mult sex-appeal, iar Marian Oprișan a luat relația în serios. Împreună cu Maria Larisa, el a botezat la sfârșitul săptămânii trecute un copilaș dintr-o familie modestă, apoi, fără prea multe explicații, a postat pe pagina sa de Facebook poza cu el și prietena lui ținând în brațe proaspătul finuț. Duminică, Maria Larisa a votat și ea în Vrancea. De altfel, ca o curiozitate, pe aceeași pagină personală, Marian Oprișan a scris că este din Focșani, dar locuiește în Floreasca. Și, semn că cei doi au o relație mai mult decât serioasă, politicianul și-a pus aceeași poza, cu Maria Larisa, și la profil, ca să fie lucrurile clare.

Nicoleta Vera