9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:54
No menu items!

Scoțienii mănâncă bere pe pâine

spot_img

Un producător de bere din Scoția a lansat prima bere tartinabilă din lume. Innis & Gunn, o marcă de beer kitchen, restaurante specializate în versiuni culinare ale berii, a profitat de deschiderea unei noi unități pentru a lansa ceea ce producătorul prezintă ca o premieră mondială, o pastă tartinabilă de bere.

Ca aspect, ea seamănă mult cu un jeleu, iar Innis & Gunn asigură că cei care vor călca pragul restaurantului său din Dundee (Scoția) sunt invitați să ia acasă câte un borcan al cărui conținut îl pot întinde pe pâine sau biscuiți dimineața sau pune alături de mâncărurile lor favorite.

Dougal Sharp, fondatorul Innis & Gunn, producător de bere, păstrează secretul pastei de bere „Marm & Ale”, arătând doar că în ea a amestecat două dintre cele mai bune beri ale sale, ținute în butoaie de stejar. Oferta lui s-a bucurat de o promovare generoasă în presa locală, care a arătat că lansarea pastei de bere demonstrează efortul creator al producătorului, acela „de a împinge limitele a ceea ce se poate face cu berea datorită inovației și experimentării”.