Scandalul Volkswagen s-ar putea extinde

Investigațiile derulate de autoritățile din SUA, care au acuzat Volkswagen de instalarea unor sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare, ar putea fi extinse extinse la toată industria auto, respectiv și la alți producători.

Scandalul a provocat scăderea acțiunilor producătorilor auto din Europa. La Bursa de la Frankfurt, acțiunile Volkswagen înregistrau, marți dimineață, un recul de 5%, după ce luni au închis în scădere cu aproape 20%. Din cauza declinului acțiunilor, VW a pierdut aproximativ 15 miliarde de euro (16,9 miliarde de dolari) din capitalizarea de piață. Și acțiunile Daimler AG, BMW AG, Renault SA și PSA Peugeot Citroen înregistrau marți scăderi la bursă.

Ministrul francez de finanțe, Michel Sapin, a cerut o anchetă la nivelul UE privind scandalul în care este implicat producătorul auto german, avertizând că și companiile auto franceze ar putea fi verificate. „Deși ancheta ar urma să se concentreze pe activitatea Volkswagen, cred că, pentru a reasigura cetățenii, va trebui să verificăm și companiile auto franceze, dar nu am niciun motiv să cred că aceștia ar fi comis fraude”, a apreciat oficialul francez.

Chiar dacă cei mai mari producători auto francezi, PSA Peugeot Citroen și Renault, nu vând mașini pe piața din SUA, jumătate din vehiculele pe care le vând pe plan global are motoare diesel. Renault este dispusă să efectueze teste care să demonstreze că mașinile sale cu motoare diesel îndeplinesc standardele UE privind emisiile. Reprezentanții Peugeot au dat asigurări că și compania lor respectă legislația în țările în care operează și standardele privind emisiile la mașinile sale diesel.

Reprezentanții landului german Saxonia Inferioară, care deține o participație de 20% în Volkswagen, au anunțat că investigațiile demarate de autoritățile SUA au crescut temerea privind acuratețea datelor privind poluarea publicate de toți producătorii auto. În 2007, Saxonia Inferioară a cumpărat acțiuni Volkswagen în valoare de 41 de milioane de euro pentru a-și menține participația la 20%, în urma căreia își păstrează nivelul maxim al drepturilor de vot.

Olaf Lies, ministrul economiei în Saxonia Inferioară și membru al Board-ului de supervizare al Volkswagen, a cerut extinderea investigațiilor, ale căror rezultate ar putea avea consecințe în cazul în care se constată că directorii companiilor auto sunt găsiți vinovați de nerespectarea standardelor referitoare la poluare. „Sunt convins că toată lumea este interesată dacă nivelul emisiilor măsurate a fost cel real. Această problemă nu va afecta doar Volkswagen ci și alte companii, având loc o dezbatere publică intensă”, a apreciat Olaf Lies.

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Aproximativ 482.000 de vehiculele diesel produse în perioada 2008 — 2015 sub brandurile Volkswagen și Audi includ acel software destinat să modifice nivelul emisiilor, a anunțat EPA. Amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul.

Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.

Emanuel Stan

 

NICIUN COMENTARIU