14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 13:32
No menu items!

Scandal în Parlament. Opoziția contestă răspunsul președinților celor două Camere la comunicatul Departamentului de Stat

spot_img

Mai mulţi deputaţi din Opoziţie au contestat, miercuri, în deschiderea plenului Camerei, declaraţia comună semnată de preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ca reacţie la comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

Deputaţii Opoziţiei care au luat cuvântul au solicitat sancţionarea lui Dragnea pentru încălcarea Regulamentului şedinţelor comune, demisia acestuia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi s-au delimitat de scrisoarea semnată de Dragnea şi Tăriceanu.

Liviu Dragnea le-a transmis parlamentarilor USR care au protestat și în fața biroului său de la Parlament că scrisoarea publicată marți a reprezentat punctul de vedere personal al celor doi președinți ai Camerelor, și nu o declarație care a angajat în vreun fel Parlamentul. 

Plenul Camerei Deputaţilor a debutat, miercuri, la ora 10.00, şedinţa fiind prezidată de vicepreşedintele Florin Iordache.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au semnat, marţi, o poziţie comună faţă de comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA, transmiţând că dezbaterile, deciziile şi voturile din Parlament se desfăşoară în numele suveranităţii poporului şi nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.