Satu Mare: Tavanul Tribunalului s-a prăbuşit cu un deţinut ce făcea curăţenie în pod

Satu Mare: Tavanul Tribunalului s-a prăbuşit cu un deţinut ce făcea curăţenie în pod
foto: rnews.ro
Satu Mare: Tavanul Tribunalului s-a prăbuşit cu un deţinut ce făcea curăţenie în pod
foto: rnews.ro

O porţiune a tavanului Tribunalului Satu Mare s-a prăbuşit marţi cu un deţinut care efectua lucrări în podul instituţiei, acesta fiind grav rănit.

Preşedintele Tribunalului Satu Mare, judecătorul Rodica Grosoş Maxim, a declarat că acoperişul a căzut chiar înainte de începerea şedinţei, în sală fiind grefierul şi mai mulţi avocaţi.

“În sala 112 a Palatului de Justiţiei a căzut o parte din tavan înainte cu cinci minute de a începe şedinţa de judecată. Grefierul de şedinţă era în sală cu dosarele, mai erau şi avocaţi. Pur şi simplu a căzut tavanul. În podul clădirii era un deţinut care făcea curăţenie. Societatea comercială care are contract pentru efectuarea de reparaţii capitale are contract cu Penitenciarul Satu Mare pentru a presta acestea servicii de curăţenie, transport moloz, muncă necalificată. Odată cu bucata de tavan a căzut şi persoana în cauză.”, a declarat preşedintele Tribunalului.

Deţinutul, de 45 de ani, a fost transportat la spital, stabilindu-se că a suferit o fractură de coloană dorsală.

“Nu vreau să-mi închipui ce s-ar fi putut întâmpla dacă începea şedinţa. Tavanul a căzut exact în acea zonă unde este bara, în sala de judecată, acolo se prezintă părţile şi avocaţii pentru a-şi susţine cauza. Nu vreau să-mi închipui ce se întâmpla dacă ar fi căzut pe cineva”, a declarat Rodica Grosoş Maxim.

Judecătorii au fost convocaţi la o întâlnire în care să discute acest caz, dar şi cum se va proceda mai departe în perioada efectuării lucrărilor.

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU