11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:28
No menu items!

Şanse duble de câştig la tragerile Loto de Anul Nou. Peste 6,6 milioane de euro, premiul la 6/49

spot_img

Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri pentru Loto 6/49, Joker, Loto 5/40 şi organizează trageri speciale de Anul Nou. Astfel, pe 30 decembrie jucătorii vor putea participa, cu acelaşi bilet, atât la tragerea principală, cât şi la cea suplimentară.

Pentru Tragerile Speciale Loto de Anul Nou, care vor avea loc miercuri 30 decembrie, a fost suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I, tragerea suplimentară, la Loto 6/49 cu 500.000 de lei, la Joker cu 300.000 de lei şi la Loto 5/40 cu 100.000 de lei, a anunţat Loteria Română.

Trageri duble vor fi doar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, nu şi pentru Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc.

După ultimele trageri ale Loteriei, care au avut loc pe 20 decembrie, la categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report de peste 29,7 milioane de lei (peste 6,6 milioane de euro). La Noroc, reportul cumulat este în valoare de peste 4,2 milioane de lei (peste 931.000 de euro).

La categoria I a jocului Joker, reportul după ultima tragere din decembrie este de peste 4,6 milioane de lei (peste un milion de euro), iar la Loto 5/40, aceeaşi categorie, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 300.000 de lei (peste 66.500 de euro).

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima dată pe 5 aprilie, când o jucătoare a câştigat peste 13,4 milioane de lei, cu un bilet jucat la Eforie Sud, judeţul Constanţa. Acesta este singurul premiu de categoria I la Loto 6/49 obţinut în acest an.

Cel mai mare premiu la Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat pe 14 iulie 2013, de un jucător din Galaţi.