8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 4:23
No menu items!

Salată Șuba

spot_img

Motto: “Mâncarea este simbolul dragostei atunci când cuvintele nu sunt adecvate” (Alan D. Wolfelt)

salata_suba

Salata Șuba este o salată tradițională rusească, care are la bază sfecla roșie și peștele afumat. De regulă, se folosește hering afumat sau marinat. 

În traducere, „șuba” ar fi „haină de blană” – denumirea fiind dată de modul  în care este așezată, în straturi: o salată de iarnă, pregătită de obicei de sărbători. Se aseamănă foarte mult cu salata boeuf, doar că la această salată legumele nu vor mai fi tăiate mărunt, ci date pe răzătoare. Există foarte multe variante de salată rusească „șuba” cu pește, însă baza este aceeași: cartofi, ceapă, pește afumat și maioneză.

Ingrediente:

  • 2 morcovi,
  • 2 cartofi,
  • 1 sfeclă roșie,
  • 1 ceapă,
  • 1 pește hering afumat (sau macrou),
  • 2 ouă,
  • 100 ml ulei,
  • 2 lingurițe muștar,
  • sare,
  • piper.

Mod de preparare:

Începem cu fierberea legumelor. Nu este nevoie să curățați sfecla la fierbere. Trebuie doar să îndepărtați frunzele, iar, dacă doriți să se facă mai repede, puteți să o tăiați în 2 bucăți. Se fierbe cu puțină sare și apă cât să o acopere cu 3 degete. Sfecla este fiartă în momentul când furculița intră ușor în ea. Atunci se scoate din apă și se lasă să se răcească, apoi se curăță de coajă.

Cartofii și morcovii se vor fierbe și ei tot în coajă.

Dupa ce legume s-au fiert, se lasă să se răcească și se curăță.

Între timp, se pregătește maioneza  și se lasă la frigider cât timp legumele vor fi tăiate.

Spre deosebire de salata boeuf, unde legumele sunt tăiate mărunt, de acesta dată vor fi date pe răzătoare.

Primul strat va fi cel de cartofi. După ce s-au răcit, se curăță de coajă și se dau pe răzătore. Deasupra se întinde un strat de maioneză.

salata

Al doilea strat este cel de pește, tăiat sau desfăcut în fâșii. Urmează ceapa, crudă, tăiată în cubulețe medii. Deasupra de întinde un strat subțire de maioneză.

Morcovii, curățați și ei, se dau pe răzătoare si se pun ca al patrulea strat. Peste morcovi, opțional, se poate pune albușul fiert, rămas de la maioneză, și se acoperă apoi cu maioneză.

salata1

Ultimul strat este sfeclă roșie, dată și ea pe răzătoare.

salata2

Se așează uniform și se îmbracă în maioneză. Se dă forma salatei și se dă la rece pentru câteva ore sau chiar până a doua zi, astfel aromele se vor întrepătrunde mai bine.

salata4Poftă bună!

salata3

Nicoleta Popa