12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:52
No menu items!

Salariile restante care vor fi câştigate în instanţă de bugetari, plătite tot în 5 ani

spot_img

ciocan-justitie

Salariile restante care vor fi câştigate anul viitor în instanţă, prin procese deschise împotriva statului, de către bugetari vor fi achitate tot eşalonat, pe o perioadă de cinci ani, conform sistemului aplicat şi până în prezent.

Potrivit MEDIAFAX, Guvernul a elaborat deja o ordonanţă de urgenţă care prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014, se va realiza astfel: în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

În cursul acestei perioade, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Sumele vor fi actualizate cu indicele inflaţiei.