Sănătatea supraviețuiește până anul viitor

Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate va fi suplimentat, în vederea plăților datoriilor către spitale, de aproximativ 170 de milioane de lei, iar serviciile medicale din spitale vor fi asigurate până la sfârșitul anului 2012, informează Ministerului Sănătății.

Reprezentanţii Ministerului Sănătății susţin că, la sfârșitul lunii septembrie, au fost repartizate Caselor Județene de Sănătate sumele reținute conform prevederilor legale în vigoare, asigurându-se prin acte adiționale efectuarea serviciilor medicale spitalicești, inclusiv luna noiembrie 2012 ale cărei fonduri vor fi plătite în decembrie. Conform articolului 6 din Contractul Cadru, plăţile pentru serviciile medicale din luna decembrie 2012 vor fi efectuate în ianuarie 2013.

În prezent, unităţile sanitare din subordinea ministerului ar trebui să primească aproximativ 170 milioane lei, din care 79 milioane de lei cu termen de plată mai vechi de 90 de zile.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Raed Arafat a afirmat că, la finanţare, vor avea prioritate unităţile sanitare regionale şi cele din zonele unde se rezolvă cazurile complexe. Sumele finale pentru fiecare unitate vor fi stabilite cu exactitate după finalizarea procedurilor de rectificare bugetară.

 

NICIUN COMENTARIU