Rusia va testa începând din iunie un al treilea submarin de clasa Borei

Rusia va testa al treilea submarin din clasa Borei

Rusia va testa al treilea submarin din clasa Borei

Testarea unui nou submarin strategic cu propulsie nucleară din clasa Borei, al treilea în cadrul programului Proiect 955, va începe în iunie în Marea Albă, a anunţat luni Andrei Diaşkov, preşedintele United Shipbuilding Corporation, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Submarinul Vladimir Monomah a fost dat la apă în decembrie şi urmează să fie introdus în serviciu în 2014, potrivit agenţiei ruse.

Primul submarin din clasa Borei în cadrul acestui program, Iuri Dolgoruki, a fost comandat pentru Flota rusă de Nord în ianuarie, iar al doilea, Aleksandr Nevski, urmează să fie predat Marinei ruse până la sfârşitul anului, a declarat un oficial din cadrul marinei citat de agenţie. Submarinul Aleksandr Nevski a fost testat pe şantierul naval Sevmaş începând din 2012. În acest an vor avea loc trei teste pe mare ale submarinului, iar în vară este programat un test de lansare de rachete balistice de tip Bulava de la bordul navei, potrivit oficialului citat.

Primele trei submarine din clasa Borei au capacitatea să transporte 16 rachete balistice de tip Bulava. În total, opt submarine din clasa Borei ar urma să fie construite pentru Marina rusă până în 2020.

Sevmaş va începe anul acesta lucrări de modernizare a unor submarine ce vor fi transformate în submarine de clasa Borei, în cadrul programului Proiect 955A, şi anume Aleksandr Suvorov şi Mihail Kutuzov, care vor putea transporta câte 20 de rachete balistice.

Submarinele din clasa Borei urmează să devină principalele nave utilizate de Marină în cadrul disuasiunii strategice nucleare, ele urmând să înlocuiască navele “îmbătrânite” din cadrul programelor Proiect 941 (clasa Typhoon, potrivit standardelor NATO) şi Proiect 667 (Delta-3 şi Delta-4).

R.D.

NICIUN COMENTARIU