11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:14
No menu items!

Rusia propune Occidentului renunțarea la sancțiunile reciproce. Răspunsul Comisiei Europene

spot_img

 Războiul economic dintre Moscova și Occident a început după intervenția armată a Rusiei în Crimeea și în Donbas

rusia-steag-326x235

Aleksei Meșkov, adjunctul ministrului de externe rus, a cerut Uniunii Europene să ridice sancțiunile împotriva Rusiei din cauza conflictului ucrainean, promițând să renunțe la contramăsurile adoptate.

Moscova a interzis în august importul majorității produselor alimentare occidentale, în valoare de 9 miliarde de dolari pe an, în replică la sancțiunile SUA și UE.

”Nu așteptăm nimic de la partenerii noștri europeni. Singurul lucru pe care îl așteptăm de la ei este să părăsească drumul lipsit de sens al spiralei sancțiunilor și să pășească pe calea ridicării sancțiunilor și a renunțării la liste negre. Asta ne-ar permite să renunțăm la listele noastre”, a declarat Meșkov pentru Interfax.

Ministrul de finanțe Anton Siluanov a declarat recent că scăderea prețului la petrol și sancțiunile financiare occidentale vor costa Rusia anual circa 130-140 de miliarde de dolari anual, ceea ce reprezintă circa 7% din PIB.

Mesajul Moscovei a venit în contextul în care UE a impus de sâmbătă sancțiuni pentru alți 13 cetățeni ucraineni acuzați pentru rolul jucat în alegerile de pe 2 noiembrie din zonele separatiste.

Jean-Claude Juncker, noul președinte al Comisiei Europene a afirmat că anexarea Crimeei de către Rusia, în martie 2014, a lăsat Europa  cu două opțiuni: să pornească un război contra Rusiei sau să impună sancțiuni economice.

”Dacă nu vrei război, singura posibilitate este regimul de sancțiuni. Trebuie să impui sancțiuni, pentru a produce un efect. (…) Trebuie să menținem aceste sancțiuni până când vom vedea pe teren gesturi de pacificare a regiunii din partea Rusiei”, a spus Juncker.