Rudel Obreja creează precendentul: sala de mese, obligatorie în aresturile Poliției

Fostul președinte al Federației Române de Box a obținut, la Înalta Curte de Casație și Justiție, o decizie ce constituie o premieră pentru justiția din România

Rudel Obreja 1_SZ

Arestat preventiv în dosarul “Gala Bute”, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a obținut, la Înalta Curte de Casație și Justiție, o decizie ce constituie nu doar o premieră pentru justiția din România, dar și un precedent pentru toți arestații preventiv. Magistrații obligă Poliția să-i asigure lui Obreja o celulă mai spațioasă și o sală de mese.

Astfel, deși mulți arestați preventiv s-au plâns, în special în ultima vreme, de condițiile din arest, Rudel Obreja le-a și contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistratul care a judecat cauza pe fond i-a dat dreptate și a constatat că în aresturile Poliției sunt încălcate prevederile articolului 13 din Convenția pentru Drepturile Omului. Prin urmare, judecătorul a decis ca în cazul lui Rudel Obreja să se respecte normele europene şi acesta să aibă în celulă un spaţiu personal de minimum patru metri pătraţi şi şase metri cubi de aer.

În plus, ofițerii de la arestul Secției 12 din Capitală, unde este încarcerat Obreja sunt obligați, prin aceeași decizie a instanței, să-i asigure acestuia “servirea mesei într-o sală special amenajată, cu respectarea normelor de securitate”.

Decizia instanței nu este însă definitivă și poate fi contestată.

Dacă va rămâne definitivă și nu va fi aplicată, hotărârea îi deschide lui Rudel Obreja calea către un verdict favorabil într-un proces împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Marilena Nedelcu/Raluca Dan

 

NICIUN COMENTARIU