24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:44
No menu items!

Rompetrol începe forajul în perimetrul Zegujani

spot_img

Rompetrol începe forajul în perimetrul Zegujani

Grupul Rompetrol, prin subsidiara Rompetrol SA- divizia de Explorare şi Producţie, a început recent forajul unei sonde de explorare în perimetrul Zegujani, parte a programului de intensificare a activităţilor de upstream şi în România.

Investiţiile pentru acest perimetru se vor ridica, în acest an, la peste 10 milioane de USD şi vor viza explorarea pentru stabilirea potenţialul resurselor.

“Vrem să ne consolidăm în perioada următoare prezenţa în regiunea Mării Negre, dar şi să continuăm investiţiile în perimetrele pe care le deţinem în concesiune”, declară Gheorghe Georgescu, director Rompetrol SA.

Sonda Lupşa – SAT 1 se află în apropierea satului Samarineşti (judeţul Gorj) şi a fost proiectată să atingă o adâncime de 4.200 de metri. Compania deţine în concesiune acest perimetru din anul 2004.

În 2012, Rompetrol a început lucrările de foraj şi în perimetrul Focşani, aflat în concesiunea companiei din 2005. De asemenea, în celelalte concesiuni deţinute, Satu Mare, Greşu şi Nereju, compania desfăşoară lucrări de explorare în colaborare cu diverşi partenerii.

Rompetrol are un portofoliu de lucrări de servicii la sondă în România, Libia, Kazahstan, planurile strategice urmărind consolidarea poziţiei pe aceste pieţe dar şi începerea de proiecte noi în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Cosmina Croitoru