România, campioană la boli

România are în prezent aproximativ un milion de pacienți astmatici, cinci milioane de potențiali bronșitici și mai bine de un sfert din populație, respectiv 27%, cu dependență nicotinică, rezultă din studiul prezentat  miercuri de Societatea Română de Pneumologie (SRP).

Potrivit sursei citate, factorul de risc major în dezvoltarea afecțiunilor pneumologice îl reprezintă fumatul, acesta fiind urmat de poluarea casnică şi cea industrială.

“Conform unui studiu GATS, avem 27% fumători la nivel naţional. În România sunt între 800.000 şi un milion de astmatici. Un studiu realizat pe un eşantion de 9.638 de persoane, cu vârsta de peste 40 de ani relevă că peste jumătate dintre aceştia, adică 4.930 sunt în pericol să dezvolte BPOC. Anul acesta avem 9,7% dintre români cu emfizem şi bronşită cronică, boală cu o prevalenţă de 15,7% la bărbaţi şi 3,9% la femei. Dacă la tuberculoze vorbim de mii de cazuri, la bolile cronice vorbim de milioane”, a adăugat preşedintele SRP, prof. Florin Mihălţan.

Romania ocupă locul trei in lume la mortalitatea din cauze cardiovasculare și, conform datelor statistice, două decese din trei sunt provocate de afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge.
La fiecare 20 de minute, un roman sufera un accident vascular cerebral, iar la fiecare 30 de minute, un roman face infarct. Este principala cauză de deces a românilor.

Cancerul este a doua cea mai comună cauză de mortalitate printre români. Tumorile atacă cel mai frecvent aparatul respirator (traheea, bronhiile şi plămânii). Tumorile maligne ale stomacului şi cele ale sânului se plasează pe următoarele locuri. Urmează cancerul de col uterin si de prostată.

Pe locul trei se află bolile aparatului digestive cele mai frecvente fiind cirozele şi hepatitele cronice.(S.S.)

 

 

NICIUN COMENTARIU