12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 5:28
No menu items!

Romanița Iovan cere despăgubiri pentru moartea soțului în tragedia aviatică

spot_img

Creatoarea de modă s-a constituit parte civilă în dosarul penal în care sunt cercetate împrejurările morţii fostului său soţ, pilotul Adrian Iovan

Romanita_Adrian

Contactată de Sursa Zilei, Romaniţa Iovan a refuzat să facă vreun comentariu despre întâlnirea cu procurorii militari de la Parchetul General şi a solicitat să-i fie înţeleasă decizia de a nu a părea public în niciun context în acest an.

Surse apropiate anchetei susţin că deşi procurorii militari au trecut la audierea părţilor civile din dosar, investigaţiile ar putea dura şi un an. Motivul este reprezentat de întârzierea raportul CIAS, mai exact partea tehnică a raportului care urmează să fie reconfirmată de către fabricantul sistemelor electronice aflate la bordul aparatului de zbor.

Procurorii militari au dispus în urmă cu o lună şi refacerea necropsiei în cazul Aureliei Ion, tânăra despre care medicii legişti au susţinut iniţial că ar fi putut să supravieţuiască rănilor dacă era găsită la timp. Specialiştii suspicionează o posibilă fractură de coloană cervicală care, dacă se dovedeşte reală, ar putea să-i scape de responsabilitate pe cei care au întârziat cu 4 ore şi jumătate recuperarea victimelor din avionul prăbuşit.
Studenta la medicină Aurelia Ion şi Adrian Iovan au fost înmormântaţi cu onoruri militare în 23 ianuarie. Romaniţa Iovan a declarat atunci că i-a spus băieţelului pe care îl are din căsătoria cu Adrian Iovan că ”tatăl lui este un erou şi că a murit pentru a salva oameni”.
I-am spus o poveste despre eroi, cum îi plac lui eroii şi cum eroii fac bine şi că tatăl lui este un erou şi că a murit pentru a salva oameni,
a precizat creatoarea de modă.Pilotul Adrian Iovan avea 55 de ani şi o experiență de peste 30 de ani ca pilot. Sursa Zilei a scris că în timpul zborului din Apuseni, Iovan l-ar fi lăsat pe copilotul Răzvan Petrescu la comanda aeronavei.Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

În urma accidentului au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Mihaela Chiper