Rogozin: Scutul antirachetă al SUA nu va contracara potenţialul rachetelor rusești

Kremlinul a publicat la sfârşitul lui decembrie noua versiune a doctrinei militare a Rusiei

Dmitri_Rogozin

Sistemul de apărare antirachetă al SUA nu poate face față rachetelor strategice rusești, a declarat duminică seara vicepremierul rus Dmitri Rogozin, potrivit agenției de presă oficiale TASS.

“Nici acum, și nici chiar în perspectivă, sistemul de apărare antirachetă al SUA nu va putea stopa sau să pună la îndoială potențialul strategic al Rusiei”, a declarat Rogozin, într-o emisiune televizată de pe canalul “Rossia 1”, refuzând să dezvăluie detalii despre ultimele proiecte de apărare antirachetă ale Rusiei.

“Nu vom dezvălui nimănui aceste detalii tehnice. Dar vă pot spune un lucru: activităţile în desfăşurare în domeniul rachetelor, care au fost raportate“, a afirmat Rogozin.

În 2014, Rusia a fabricat 170 de avioane militare, 289 de elicoptere, 87 de nave, vase și echipamente maritime, cinci submarine, dintre care două destinate exportului în Vietnam, a precizat vicepremierul rus.

Am lansat în spațiu în 2014 circa 80 de aparate cosmice, am efectuat 52 de lansări de pe teritoriul Rusiei și de pe Baikonur. Și ….zeci de rachete balistice intercontinentale. Fără a lua în considerare producția de puști automate, mitraliere, muniție – tot ce este necesar pentru forțele armate“, a spus el, subliniind că dezvoltarea industriei militare a înregistrat în anul trecut un salt real față de cea din 2010.

Kremlinul a publicat la sfârşitul lui decembrie noua versiune a doctrinei militare a Rusiei, aprobată de preşedintele Vladimir Putin, care desemnează consolidarea capacităţilor NATO şi proiectul scutului antirachetă din Europa de Est printre ameninţările la adresa securităţii ţării.

 Emanuel Stan

NICIUN COMENTARIU