Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim

Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim

Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim, invocând motive de incompatibilitate.

“Consiliul de Administraţie a luat act de cererea de demisie a domnului Traicu Rodin din calitatea de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim, începând cu data de 19 decembrie 2012, din motive de incompatibilitate, în conformitate cu prevederile articolului 82, aliniatul 1 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea deminităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, se menționează într-un comunicat  transmis, miercuri, de Oltchim Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Totodată,din Consiliul de Administraţie a demisionat şi Radu Adrian, din motive personale.

În aceeaşi şedinţă a CA, Mihail Tălpăşanu a fost numit director general adjunct, ca urmare a modificărilor operate în structura organizatorică, prin desfiinţarea postului de director general adjunct Mentenanţă şi Producţie, deţinut anterior de acesta, şi înfiinţarea postului de director general adjunct.

Privatizarea Oltchim a dat greș, deoarece Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat până la 1 octombrie suma de 45 milioane euro pentru preluarea acţiunilor deţinute de stat.

Potrivit lui Victor Ponta, o nouă licitaţie pentru Oltchim s-ar putea organiza în 2013. “Problema este de a îndepărta acest roi de profitori şi de a salva Oltchim ca societate comercială şi de a pregăti, probabil la începutul anului viitor, o privatizare de succes, cu o companie care să ţină combinatul în funcţie”, a declarat primul-ministru.

C.I.

NICIUN COMENTARIU