11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:37
No menu items!

„Rock am Ring”, întrerupt de o amenințare teroristă

spot_img

Festivalul de muzică „Rock am Ring”, din Germania, unde participă zeci de mii de spetatori, a fost întrerupt, vineri seară, din cauza unei amenințări teroriste.

Poliția a informat că dispune de „elemente concrete în lumina cărora nu este exclusă o posibilă amenințare teroristă”, potrivit unui comunicat difuzat în prima zi a evenimentului care se desfășoară până duminică, pe circuitul de curse automobilistice de la Nürburgring, în vestul Germaniei. „Cum securitatea este o prioritate, iar orice punere în pericol a participanților la festival trebuie evitat pe cât este posibil, s-a decis suspendarea festivalului pentru astăzi”, a continuat poliția, fără să precizeze natura amenințării și elementele de care dispune.

 

La rândul lor, organizatorii le-au adresat vizitatorilor, într-un mesaj distinct, rugămintea de a se îndrepta „ordonat și în liniște spre ieșire și terenurile de camping” pentru „a susține investigațiile poliției”.

Poliția a precizat că securitatea fusese deja întărită în urma atentatului comis la 22 mai la Manchester după un concert al cântăreței pop americane Ariana Grande, cu „1.200” de persoane desfășurate suplimentar în apropierea celebrului circuit automobilistic de la Nürburgring.

Emanuel Stan