Revelion 2014 în Piața Constituției. Vezi programul

revelion-in-piata-constitutiei

Petrecerea de Revelion 2014 organizată de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), la care accesul va fi gratuit, va începe la ora 20.00, în Piaţa Constituţiei, unde vor cânta, printre alţii, Loredana, Delia, Puya, Connect-R, Smiley & Friends şi trupele Mandinga, Voltaj şi Vunk.

Seara va deschisă de trupa de percuţionişti Barbarossa, care va prezenta, în premieră, un spectacol ce îmbină dansul şi jongleriile cu torţe aprinse. Ulterior, până la miezul nopţii, vor susţine mini-concerte Loredana, Delia, Puya, Connect-R şi trupele Mandinga, Vunk şi Voltaj.

„Către miezul nopţii, What’s Up feat. DeMoga Music, împreună cu noile nume ale muzicii autohtone Shift, Adda, Liviu Teodorescu, Sorana, Ciprenko şi Lally vor crea un moment unic, acompaniaţi de un număr impresionant de percuţionişti, pe acordurile noului single ‘La mulţi ani!’, iar după numărătoarea inversă, bucureştenii vor păşi în noul an într-o atmosferă efervescentă, amfitronii serii fiind Smiley&Friends, respectiv CRBL, Alex Velea şi Andreea Bănică”, au precizat reprezentanţii PMB.

La ora 00.00, trecerea în 2014 va fi marcată de un foc de artificii, care va dura 15 minute.

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU