Reuniune importantă regională, cu șase președinți la masă. Iohannis era în concediu

Președinții Poloniei, Bulgariei, Lituaniei, Croației, Sloveniei și Ungariei s-au întâlnit joi, la Dubrovnik, în Croația, la o conferință pe teme economice și politice, în ultima zi de concediu a președintelui Klaus Iohannis.

Conferința internațională, sub denumirea ”Mările Adriatică, Baltică și Neagră”, a adus la aceeași masă reprezentanți ai 12 state din regiune. România a fost reprezentată la un nivel diplomatic mai redus, la fel ca și Austria, Cehia, Estonia, Letonia și Slovacia.

Din partea României, a fost prezent secretarul de stat pentru afaceri europene Cristian Bădescu, potrivit MAE.

Dezbaterile s-au concentrat securitate, cooperare economică și dezvoltarea infrastructurii regionale.

Administrația Prezidențială a transmis că Iohannis s-a aflat, în perioada 17-25 august, în Germania, într-o deplasare privată, alături de soția sa.

T.S.

1 COMENTARIU

Comments are closed.