10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 21:31
No menu items!

Reprezentanţii clinicii Sabyc, condamnați la închisoare

spot_img

Reprezentanţii clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiul său, Yair Miron, secretara Cecilia Borza, precum şi medicii israelieni Lewit Natan şi Genia Ziskind, au fost condamnaţi, de magistrații Tribunalului Bucureşti, la câte 5 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic ilegal cu ovule.

În acelaşi dosar, secretara clinicii, Rosana Turcu, coordonator al Agenţiei Naţionale pentru Transplant (ANT) pe Bucureşti a fost condamnată la şase luni cu executare, iar Victor Zota, fost director al Agenţiei Naţionale pentru Transplant, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare.

Mai mult, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a trei autoturisme proprietatea inculpatului Harry Mironescu, respectiv autoturismele marca Mecedes Benz S 350, Lamborghini Gallardo şi Mercedes Benz S 500, precum şi asupra sumei de 113.600 de euro.

Deciziile nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel.

Potrivit procurorilor, patronii şi angajaţi ai clinicii Sabyc ar fi racolat din străinătate cuplurile care doreau să fie beneficiarele tehnicilor de reproducere asistată.

Astfel, erau racolate femei cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care consimţeau să fie supuse unor proceduri medicale având drept scop stimularea ovariană, unii dintre acuzaţi supraveghind procedura de stimulare ovariană şi de prelevare de ovocite.

Angajaţii clinicii ţineau evidenţa concretă a analizelor efectuate şi a schemei de tratament pentru fiecare donatoare în parte, a modalităţilor de contact, a persoanei de legătură, a sumelor acordate, care reprezentau contravaloarea medicamentaţiei acordate, a transportului, dar şi plata efectivă a ovocitelor donate. Anchetatorii spun că cei de la Sabyc ar fi ajutat la introducerea în România, în mod fraudulos, de materie genetică.

Procurorii au mai arătat că femeile israeliene care au apelat la serviciile lui Harry Mironescu, la clinica Sabyc, au declarat că au venit în România pentru că această procedura era ilegală în Israel şi că îi dădeau medicului 3.500 de euro pentru o intervenţie.

Natan Lewit este acuzat că ar fi exercitat fără drept profesia de medic pe teritoriul României. Potrivit procurorilor, în calitate de medic specialist în obstetrică-ginecologie, el racola din străinătate cuplurile ce doreau să fie beneficiarele tehnicilor de reproducere asistată, supraveghea evoluţia tratamentului de stimulare hormonală participând în mod direct la examinarea donatoarelor şi a pacientelor, realiza puncţiile şi preda ovocitele extrase medicului Genia Ziskind, în vederea pregătirii culturilor necesare realizării embriotransferului efectiv, introducea în ţară, în mod repetat şi fraudulos materie genetică.

De asemenea, Genia Ziskind este acuzată că, în calitate de specialist embriolog, pregătea culturile (embrionii) necesare realizării embriotransferului efectiv, ajuta la preluarea ovocitelor extrase în momentul imediat următor realizării puncţiilor, ovocite pe care ulterior le utiliza în cadrul procesului de pregătire a culturilor necesare realizării embriotransferului efectiv, a introdus în ţară, în mod repetat şi fraudulos materie genetică care a fost ulterior utilizată în tehnicile de pregătire a culturilor necesare realizării embriotransferului efectiv şi a exercitat profesia de medic pe teritoriul României fără să aibă acordul din partea autorităţilor competente.

Fiul lui Harry Mironescu, Yair Miron, a fost trimis în judecată pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, trafic de celule de origine umană şi de complicitate la introducerea în ţară de celule de origine umană în mod fraudulos.

Procurorii susţin că Yair Miron a ştiut că donatoarele de ovule primeau bani din partea clinicii şi că Sabyc nu era acreditată să desfăşoare activităţi de reproducere pe cale artificială, iar materia genetică era introdusă în ţară în mod fraudulos.

Secretara Cecilia Borza este acuzată că a racolat în mod direct ori prin persoane interpuse tinere cuprinse între 18 şi 30 de ani, care consimţeau să fie supuse unor proceduri medicale având drept scop stimularea ovariană, preocupându-se totodată de păstrarea discreţiei asupra activităţii reale desfăşurate, a supravegheat în mod constant procedura de stimulare ovariană şi de prelevare de ovocite, şi a ajutat la introducerea în ţară în mod fraudulos de materie genetică.

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul director al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota şi Rosana Turcu, coordonator al Agenţiei pe Bucureşti, acuzaţi că ar fi întocmit şi semnat un înscris privind legalitatea funcţionării clinicii Sabyc.