Repede și-n Mali

În anii ‘90, România trebuia să se afirme ca fiind o ţară europeană şi democratică. Ca de fiecare dată, am găsit o metodă inedită. Participarea cu trupe la conflictele mondiale. Aşa că am trimis oameni în Irak, în fosta Iugoslavie şi pe unde ONU sau NATO mai aveau nevoie.

Aşa s-a obţinut intrarea în NATO şi ulterior în UE.

A meritat efortul? Poate da, poate nu, dar cert este că, singurul lucru care a unit naţiunea, intrarea în structurile euro-atlantice, reprezintă ceva.

Sigur că au murit oameni, sigur că am renunţat la datoria pe care Irakul o avea la noi, dar măcar am obţinut ceea ce visam.

Naţiunea s-a bucurat, soldaţii au fost înmormântaţi cu onoruri, am strâns cureaua şi ne-am împrumutat de bani. Ceva mai mult decat era necesar. Dar era nevoie să fie răsplătiţi cei care găsiseră şi aplicaseră soluţia salvatoare.

Recent am mai încercat odată să intrăm în graţiile „licuriciului cel mare”, cu prilejul intervenţiei în Libia. Ne-am înscris degrabă pe lista de aşteptare, am insistat şi am fost în cele din urmă selecţionaţi.

Guvernanţii, fericiţi, şi-au amintit ca avem 2 fregate şi s-au gândit că este un bun prilej să impresioneze pe toată lumea cu tehnica din dotare.  Băsescu a luat poziţia marţial necesară şi a ordonat : „Fregate, treceţi Mediterana”. Amiralii, contraamiralii viceamiralii, supraamiralii şi întreaga suflare marinărească s-a încordat, că doar ordinul venea de la primul marinar al ţării şi, stupoare, nu s-a întâmplat nimic. Fregatele n-au plecat. Neînţelegere? Insubordonare? Lac de transpiraţie s-au mai încordat o dată, de două ori, de trei ori şi, după vreo două săptămâni de încordări, una din fregate a plecat maiestuos. E adevărat că nu avea muniţie, dar mergea şi ăsta era cel mai important lucru. Nici nu a mai contat faptul că până să ajungă pe poziţie conflictul se terminase. A contat că Băsescu a putut raporta cu mândrie că am participat la conflict.

Si cum obiceiurile bune nu trebuie pierdute, actualii guvernanţi continuă buna tradiţie a participării la conflictele armate, oriunde s-ar afla ele. Ministrul de externe, Titus Corlăţean, n-a mai avut răbdare să ajungă acasă şi ne-a anunţat cu mândrie că ne-am înscris pe lista de aşteptare pentru conflictul din Mali.

Ce om fi obţinut? Ce mai cedăm? Câţi oameni o să moară?

Nu are nicio importanţă, suntem în prima linie. Apărăm democraţia cu arma în mână.

O fi bine? O fi rău?

Ioana Theodoru

NICIUN COMENTARIU