Remus Vulpescu ajunge iar la Transelectrica, după demisia bancherului Dan Sandu

Remus Vulpescu_1_SZ

Consilierul ministrului Finanțelor Publice Remus Vulpescu a fost numit administrator provizoriu, membru al Consiliului de Supraveghere la Transelectrica, se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori București (BVB). Numirea lui Vulpescu s-a făcut după demisia lui Dănuț Leonard Sandu, președintele MKB Nextebank.

”Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informează publicul investitor că, în ședința din 14.02.2014, Consiliul de Supraveghere a luat act de renunțarea din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica a domnului Dănuț Leonard Sandu și a numit în calitate de administrator provizoriu, membru al Consiliului de Supraveghere, până la întrunirea Adunării Generale a Acționarilor, pe domnul Remus Vulpescu”, se arată în informarea transmisă BVB.

Vulpescu a demisionat, la finalul lunii iunie 2012, din Consiliul de Administrație al Transelectrica.

În urma unei Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) din aceeași perioadă, Vulpescu a fost numit administrator special la Hidroelectrica. De asemenea, la începutul acestui an, Consiliul de Administrație al Transgaz a decis numirea consilierului lui Daniel Chițoiu în funcția de administrator provizoriu al societății, post devenit vacant după ce Neacșu Vlad Nicolae, membru neexecutiv independent în CA, a renunțat la mandat.

Vulpescu este cercetat de DIICOT pentru subminarea economiei naționale.

C.C.

NICIUN COMENTARIU