24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:36
No menu items!

Remus Cernea le ia apărarea ateilor care primesc funcții de demnitari publici

spot_img

Remus Cernea vrea să schimbe Legea jurământului depus de demnitarii publici la învestirea în funcții

Remus Cernea_tricou gay

Deputatul Remus Cernea a depus, marți, la Parlament, proiectul de lege privind jurământul de credinţă faţă de ţară şi de popor al preşedintelui României, al prim-ministrului, al miniştrilor şi al celorlalţi membri ai Guvernului. Propunerea legislativă are în vedere ca jurământul depus de demnitarii publici la învestirea în funcţii să fie opţional, motivul invocat de deputat fiind acela că “nu poţi obliga un ateu să jure pe Biblie”.

Astfel, deputatul susține că jurământul de credință se poate depune și fără formula religioasă – „Așa să-mi ajute Dumnezeu!, aceasta putând fi înlocuită cu formula „Jur pe onoare și conștiință”.

Actualmente, din cauza unei prevederi din Constituţie, doar un candidat care are o credinţă monoteistă poate să preia cea mai înaltă funcţie în stat, întrucât jurământul de credinţă se încheie cu formula religioasă Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Să se poată jura pe onoare şi conştiinţă. Aşa ar fi democratic şi ar fi în acord cu Convenţia europeană a drepturilor omului.

Remus Cernea
deputat

Totodată, Cernea explică şi faptul că, în Constituţiile altor state, formula este opţională. Astfel, deputatul a invocat drept argument în proiectul său Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale cărei prevederi, susține el, prevalează asupra legilor interne.

 

D.M.