11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 23:23
No menu items!

Regiunea Atena: Stânga radicală din Grecia câştigă alegerile locale

spot_img

Socialiştii din PASOK sunt marii perdanţi ai alegerilor regionale, la finalul cărora nu au păstrat nicio circumscripţie

 grecia alegeri

Partidul stângii radicale Syriza, aflat pe primul loc la alegerile europene, conduce şi la scrutinul local din provincia Attica, din care face parte şi capitala Greciei, ce conţine o treime din electoratul ţării, potrivit rezultatelor definitive anunţate de Ministerul elen de Interne, informează AFP.

Rena Dourou, în vârstă de 39 de ani, candidatul din partea Syriza, care nu era creditat cu şansa unei victorii, va conduce această regiune strategică, după ce a câştigat 50,8 la sută din voturi, faţă de 49,1 la sută obţinute de contracandidatul său socialist.

Alegătorii din Grecia au votat duminică pentru desemnarea primarilor şi preşedinţilor de regiuni, în cel de-al doilea tur al alegerilor locale, organizat odată cu scrutinul europarlamentar.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99 la sută dintre buletinele de vot, Syriza, partidul lui Alexis Tsipras, candidatul stângii europene la preşedinţia Comisiei Europene, a obţinut, de asemenea, victoria în cea de-a doua regiune, Insulele Ionice, a cărei capitală este oraşul Corfu.

Partidul de stânga obţine astfel un prim avans la nivel regional, dominat de conservatorii din Noua Democraţie (ND), partidul premierului Antonis Samaras, care a câştigat şapte din cele 13 regiuni.

Socialiştii din PASOK sunt marii perdanţi ai alegerilor regionale, la finalul cărora nu au păstrat nicio circumscripţie, în condiţiile în care s-au aflat la conducere în opt regiuni.

Patru dintre preşedinţii de regiuni aleşi duminică s-au declarat independenţi, iar doi dintre aceştia provin din rândul socialiştilor.

În alegerile europene, după numărarea a 96 la sută din buletinele de vot se confirmă avansul Syriza, cu 26,5 la sută (6 mandate), faţă de 22,7 la sută (5 mandate) pentru conservatorii premierului Samaras.

Partidul neonazist Zorii Aurii se află pe locul trei, cu 9,3 la sută (3 mandate), în faţa socialiştilor din PASOK, redenumiţi Elia, cu 8 la sută (2 mandate), noul partid de centru-stânga Potami (6,6 la sută, 2 mandate), comuniştii din KKE (6 la sută, 2 mandate), partidul populist şi naţionalist Grecii Independenţi (3,4 la sută, un mandat).

C.A.