12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 6:42
No menu items!

Regele Mihai nu va participa la funeraliile Reginei Ana

spot_img

Casa Regală a României a anunțat, luni, că Majestatea Sa Regele Mihai I nu va putea participa, din cauza stării de sănătate, la funeraliile Reginei Ana, ce vor avea loc pe 13 august, la Curtea de Argeș.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, „un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana”. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. „Această decizie a fost luată cu mare părere de rău”, arată Casa Regală.

„La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills și domnișoara Elisabeta Maria Biarneix”, se precizează în comunicat.

La funeralii și-au anunțat prezența membri ai Familiilor Regale străine. Numele lor vor fi anunțate joi, 11 august 2016.

Olimpia Diaconiuc