27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 15:24
No menu items!

Real Madrid a ajuns pe locul 2 în clasamentul valorii brandurilor din fotbal. Vezi cum s-a schimbat Top 10

spot_img

Victoria în Liga Campionilor și tehnica lui Ronaldo au propulsat clubul spaniol

madrid real

Real Madrid a ajuns pe locul al doilea în clasamentul valorii brandurilor din fotbal, cu o valoare de 768 de milioane de dolari, în urma germanilor de la Bayern Munchen, care au rămas pe primul loc, la o valoare de 896 de milioane de dolari, potrivit unui studiu publicat de compania de consultanță Brand Finance.

Niciun club din România nu se află în clasamentul primelor 50 de cluburi.

Noua campioană a Europei a împins pe locul al treilea clubul englez Manchester United (MU), care a scăzut la 739 mil. $.

”Giganții” de la Bayern dețin titlul de cel mai valoros brand pentru al doilea an consecutiv, autorii aducând ca argument maniera lejeră prin care a câștigat campionatul intern.

Victoria de sâmbătă a celor de la Real Madrid în finala Ligii Campionilor a contribuit la ridicarea valorii brandului. Clubul spaniol are cele mai mari vânzări dintre toate cluburile din lume, însă ar putea accede pe primul loc doar în contextul unei reveniri a economiei Spaniei.

Brandul Real Madrid are o bază solidă, după ce a câștigat primul titlu european după 2002 și în condițiile în care beneficiază de serviciile ”celui mai bun, probabil, jucător din lume, în persoana lui Ronaldo”.

Valoarea brandului MU a scăzut într-un an cu 98 mil. $, din cauza unui sezon sportiv dezamăgitor. Clubul englez speră într-o revenire pe plan sportiv și economic în sezonul viitor, prin numirea ca antrenor a olandezului Louis van Gaal.

Raportul afirmă că un ”management comercial iscusit” a protejat clubul de pagube mai mari, dar că valoarea brandului va scădea dramatic, iar sponsorii își vor pierde interesul dacă va mai trece un an fără o prezență în Liga Campionilor.

top 10 brand finance

Brand Finance definește valoarea brandului drept costul pe care o parte terță l-ar plăti pentru a folosi acel brand. Pentru acest calcul, compania a luat în considerare mai mulți factori, printre care veniturile, valoarea lotului de jucători și popularitatea.

S.Z.