Râmnicu Vâlcea: Primăria va amenaja un loc de picnic în zona Lacului Ostroveni

Râmnicu Vâlcea: Primăria va amenaja un loc de picnic în zona Lacului Ostroveni
foto: obiectivtulcea.ro
Râmnicu Vâlcea: Primăria va amenaja un loc de picnic în zona Lacului Ostroveni
foto: obiectivtulcea.ro

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a demarat lucrările de amenajare a unei zone de picnic riverane Lacului Ostroveni prin montarea de foişoare, a declarat miercuri primarul interimar, Gheorghe Matei.

“Zona de lângă lacul Ostroveni de la ieşire din oraş era una din cele mai insalubre zone de promenadă şi de picnic. Mai mult, în sezonul estival când la complexul de agrement vin cetăţeni din Argeş, Dolj, Olt, parcările se făceau fără nicio regulă, fiecare punea maşina pe unde apuca. La fel şi cu grătarele, era un haos, nu contau regulile de igienă, mizeria se arunca pe unde se apuca, nu existau toalete, deci era un focar de infecţie, mai ales că aici este intrarea în oraş dinspre sud”, a precizat primarul interimar.

Zona se află în cartierul Ostroveni, lângă pădurea Lahovary cum este cunoscută, pe marginea Lacului Ostroveni, în vecinătatea ştrandului.

În acest perimetru Primăria Râmnicu Vâlcea a început montarea a opt foişoare pentru picnic şi a unor toalete ecologice.

Pe viitor se are în vedere şi amenajarea unor locuri de pescuit, lacul Ostroveni fiind prevăzut în PUZ ca lac pentru agrement.

Totodată, s-au amenajat locuri de parcare, iar strada respectivă va avea sens unic odată cu finalizarea Bulevardului Dem Rădulescu care traversează pădurea Lahovary.

Acesta este cel de al doilea loc de picnic al municipiului Râmnicu Vâlcea după cel amenajat la poalele Dealului Malul Alb.

A.V.

NICIUN COMENTARIU